Centru Avansat de Cercetari Medicale si Farmaceutice, unic in Romania
Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu Mures, a inaugurat, ieri, 10 decembrie, Centrul Avansat de Cercetari Medicale si Farmaceutice, unic in Romania, ce se va axa pe domeniul cercetarii fundamentale si al cardio-neurologiei si care a fost construit si dotat in cadrul unui proiect european in valoare totala de 10,47 milioane de euro - relateaza Agerpres.
"Este un centru unic la nivel national pentru ca abordeaza patologia cardiovasculara si neurologica, nu doar prin prisma clinica, ci si prin prisma investigatiilor extrem de fine, de rafinate, la care poate si trebuie sa fie suspus un pacient. Practic, in acest centru, noi vom reusi sa demonstram profilul genetic si genomic al unor pacienti, putem stabili riscul de boala cardiovasculara si neurologica pe care acesta il are si, evident, putem face recomandari profilactice pentru o categorie de patologie extrem de riscanta. Este unic si pentru aparatura pe care o are in dotare, sunt peste 400 de echipamente, multe dintre ele unicat la nivel national, care cuprind echipamente de proteomica, de genomica, de imunologie celulara si, foarte important, o banca de probe si tesuturi de ADN-uri, care vor constitui ulterior un element foarte important pentru viitoarea cercetare stiintifica", a declarat profesor doctor Leonard Azamfirei, rectorul UMF Targu Mures.
Potrivit acestuia, UMF Targu Mures are inca doua proiecte depuse, pentru a integra acest centru intr-un circuit international, alaturi de universitati din Franta si din Ungaria si pentru a extinde sfera de cercetare a acestuia.
"Profilul cardiovascular si neurologic pe care il are acum centrul se va dezvolta pe viitor. A fost asa gandit de a ne extinde spre alte categorii de patologie pentru ca aceste echipamente trebuie sa fie folosite cat mai mult cu putinta", a subliniat dr. Azamfirei.
Profesor doctor Minodora Dobreanu, sefa Laboratorului de Analize Medicale din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Targu Mures, a aratat in cadrul ceremoniei de inaugurare ca centrul functioneaza intr-o cladire noua cu o suprafata de peste 4.000 mp, care contine 412 echipamente de cercetare/dezvoltare, are 10 laboratoare performante, comparabile cu tot ce exista la nivel mondial, un laborator de imunologie, cromatografie si spectrofotometrie de masa, analize citologice, de biologie moleculara si genetica/genomica, un laborator cu sase centre de explorari functionale avansate si o banca de ADN si plasme.
Cladirea centrului de cercetare este o constructie noua, ridicata in incinta campusului, cu demisol, parter si trei niveluri, ce incorporeaza, structurat pe etaje, spatiile tehnice si auxiliare, spatiile pentru investigarea pacientilor si recoltarea de probe, spatiile pentru cercetare, spatiile pentru analiza si elaborarea materialelor stiintifice, spatii pentru asigurarea circulatiilor orizontale si verticale, precum si spatiile pentru stocarea informatiilor.
Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures a implementat acest proiect prin programul operational POS CCE, in cadrul infrastructurii de cercetare-dezvoltare.
Sursa: PaginaMedicala.ro