Imprimare

Centru de Excelenta in Medicina Translationala - Investitie de 9.7 milioane de euro la Institutul Clinic Fundeni

Adaugat in Stiri din domeniul medical

INSTITUTUL CLINIC FUNDENI a derulat incepand cu 21 decembrie 2012, pe durata a 35 de luni, proiectul "CENTRU DE EXCELENTA IN MEDICINA TRANSLATIONALA", co-finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala in baza contractului de finantare incheiat cu Autoritatea Nationala de Cercetare Stiintifica in calitate de Organism Intermediar.

Valoarea totala a proiectului care face obiectul finantarii nerambursabile este 43.652.966 lei, din care 34.968.118 lei reprezinta asistenta financiara nerambursabila.
INSTITUTUL CLINIC FUNDENI este o unitate sanitara publica in subordinea Ministerului Sanatatii. Fondat in 1959, ICF a acumulat o veche traditie in patologia dificila cardio-vasculara, hepatica, renala, digestiva, hematologica, etc.

Medicina translationala reprezinta legatura stransa dintre cercetarea fundamentala si cea clinica, asigurand ca rezultatele noilor tehnologii medicale dezvoltate sa isi gaseasca suportul si finalitatea la patul bolnavului.

Prin rezultalele directe obtinute, investitia realizata cu sprijinul finantarii nerambursabile, va permite specialistilor din Institut sa abordeze aceste patologii nu numai prin prisma practicii clinice de zi cu zi, ci si sub aspectul cercetarii fundamentale. Astfel, la finalul proiectului putem enumera ca principale rezultate:

- Realizarea sediului Centrului de Excelenta in Medicina Translationala, cladire structurata constructiv pe 4 nivele, in incinta caruia se regasesc 4 Laboratoare Centrale - Chirugie experimentala, Gastroenterologie si hepatologie, Biologie Moleculara, Anatomie Patologica, la care se adauga spatii de studiu, invatamant, spatii tehnice, toate insumand o suprafata desfasurata de aproximativ 3.551 mp;

- Dotare cu tehnologie de varf in cercetarea biomedicala, peste 200 echipamente medicale de CD, la care se adauga echipamente IT si dotari;

- Infrastructura educationala, de invatamant corespunzatoare pentru studenti, doctoranzi, cercetatori, medici rezidenti si care va atrage tineri specialisti cu inalta calificare din tara si strainatate pentru stagii doctorale si postdoctorale prin crearea de noi laboratoare / centre de training bazate pe simulare, programe de pregatire hands-on in salile de chirurgie experimentala;

- Vizibilitate si atractivitate crescuta a ICF, ca partener al unor prestigioase institutii de cercetare internationale in proiecte de cercetare competitive in cadrul programelor internationale si nationale de cercetare.

Noul Centru de Excelenta din cadrul ICF isi propune sa devina o forta nationala si internationala pentru implementarea rezultatelor cercetarii preclinice in practica clinica, in domenii ca oncogenomica, genomica transplantului sau terapiile celulare. Afectiunile vizate sunt cancerele digestive si pulmonare, infectiile virale si bacteriene, bolile metabolice, afectiunile hepatice si ale tubului digestiv.

„Inaugurarea acestui centru este o dovada ca cercetarea medicala romaneasca a capatat vizibilitate si a inceput sa articuleze unele premize, care sa duca la un sistem coerent si bine structurat, deoarece avem inca varfuri in domeniu, care pot produce rezultate, unele chiar foarte importante.

Principalele directii de cercetare pe care le vizam sunt in principal analiza tumorilor maligne, in cautarea de remedii pentru boli care inca nu au solutii si aici ne vom axa pe oncogenomica si proteomica.” a declarat domnul prof. univ. Dr. Irinel Popescu, directorul acestui proiect.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Centru-de-Excelenta-in-Medicina-Translationala---Investitie-de-9.7-milioane-de-euro-la-Institutul-Clinic-Fundeni_21625/

lauff lautf laurf