CNAS a desemnat firma care asigura mentenanta CEAS si PIAS
CNAS a finalizat analiza ofertelor de mentenanta si suport tehnic depuse pentru sistemul informatic al Cardului National de Asigurari de Sanatate (CEAS) si pentru Platforma Informatica a Asigurarilor de Sanatate (PIAS) si a decis ca, pentru ambele contracte, castigatoare sunt ofertele depuse de SC Team Net International SA.
Desemnarea castigatorului s-a facut in urma aplicarii criteriului de atribuire “pretul cel mai scazut”, in conditiile in care toate ofertele depuse au fost considerate admisibile, conform cerintelor din caietul de sarcini respectiv.
Pentru mentenanta CEAS, oferta castigatoare este de 14,8 milioane lei fara TVA, iar pentru mentenanta PIAS, oferta castigatoare este de 7,5 milioane lei fara TVA.
Cele doua contracte vor acoperi o perioada de trei ani si vor fi semnate dupa incheierea perioadei de contestare a procedurii (la 11.07.2016), in cazul in care nu vor exista contestatii.
Contractele vor avea ca obiect furnizarea serviciilor de help-desk, mentenanta si suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic CEAS, respectiv furnizarea serviciilor de administrare, suport tehnic si mentenanta hardware pentru platforma PIAS.
Pentru mentenanta si suportul tehnic al sistemului CEAS s-au inscris in cursa ofertantii Hewlett-Packard SRL, IT Capital Management SRL si Team Net International SA, iar pentru mentenanta si suportul tehnic al PIAS s-au primit oferte din partea Hewlett-Packard SRL, Master Technology Systems SRL si Team Net International SA.
Sursa: PaginaMedicala.ro