Imprimare

Caravana SMURD de instruire a populatiei ajunge in 20 localitati in urmatoarele trei luni

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Caravana SMURD „Fii pregatit”, de instruire a populatiei pentru a face fata situatiilor de urgenta, va ajunge in 20 de localitati din toata tara in perioada 8 iulie-30 septembrie 2016.

Caravana consta in deplasarea unui centru de formare mobil in care se vor organiza cursuri de instruire a populatiei pentru acordarea de prim ajutor in situatii de urgenta.

Centrul mobil este construit special pe structura unui tir, are o sala de scolarizare cu o capacitate de 40 de persoane si este dotat cu toate echipamentele medicale si de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficienta a cursantilor in cele mai noi tehnici de acordare a primului ajutor.

„Exista situatii limita, cand avem la dispozitie cateva secunde pentru a lua decizii. In acele momente viteza de reactie si solutiile alese pot salva vieti. Fie ca vorbim de incendii, inundatii, cutremure sau accidente, avem sanse mult mai mari sa facem fata dezastrelor daca suntem instruiti. Este motivul pentru care am ales sa ne implicam in programe care invata populatia cum sa reactioneze in situatii dificile”, a spus Angela Galeta, directorul Fundatiei Vodafone Romania.

„Dezastrele afecteaza toate segmentele de populatie, dar nu pe toata lumea in mod egal. UNICEF estimeaza ca in jur de 50-60 la suta dintre cei afectati de un dezastru sunt copii. Este important ca aceasta campanie sa se adreseze in principal copiilor, deoarece acestia isi pot influenta in mod pozitiv parintii prin ceea ce invata. Studiile au aratat ca un copil care a trecut printr-un astfel de program educativ este mai putin afectat in cazul in care traieste pe viu un dezastru”, a declarat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD.

Caravana „Fii pregatit” va pleca din Cluj Napoca si va parcurge intreaga tara, oprindu-se atat in marile orase, cat si in zonele rurale. Cursurile oferite in fiecare localitate vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta Romania - cutremure, inundatii, alunecari de teren, incendii etc. - si modul in care populatia se poate pregati pentru a le face fata. Participantii vor putea urmari filme realizate de Departamentul pentru Situatii de Urgenta si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, iar cursul va contine si o parte practica interactiva, in care vor fi prezentate masurile de prim-ajutor de catre un paramedic SMURD, precum si demonstratii de stingere a incendiilor.

Cursurile de instruire medicala se adreseaza atat populatiei, cat si profesionistilor din cadrul sistemului de urgenta si sunt sustinute de formatori specializati, angajati ai Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta.

Proiectul este initiat de Fundatia pentru SMURD si derulat cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania.

Detalii despre calendarul caravanei si formularul de inscriere pentru participarea la cursuri pot fi gasite atat pe site-ul Fundatiei pentru SMURD, cat si in aplicatia Departamentul pentru Situatii de Urgenta disponibila in Apple Store si Google Play.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Caravana-SMURD-de-instruire-a-populatiei-ajunge-in-20-localitati-in-urmatoarele-trei-luni_21667/

lauff lautf laurf