Imprimare

Peditel 1791- urgente si sfat medical pediatric non stop, prin telefon

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Peditel 1791 este unicul hub tehnologic si medical din tara care preia urgente si ofera sfat medical pediatric non stop, prin telefon.

In Romania, in unitatile pediatrice de primiri urgente se acorda (cu 1-2 linii de garda) cate 80-400 consultatii pe zi dintre care 90% reprezinta o patologie ce ar putea fi rezolvata de catre medicii de familie.

Anual se inregistreaza o supraaglomerare a camerelor de garda UPU si pediatrie, prelungirea considerabila a timpului de asteptare pentru pacienti si suprasolicitarea personalului din UPU si camerele de garda (problema devenita supra acuta in conditiile deficitului de personal), dublate de lipsa endemica a personalului de specialitate si suprasolicitarea profesionala.

In intregul sistem medical public se constanta anual un deficit de personal (medici si asistente medicale) si deficit de finantare, care duc la inexistenta serviciilor medicale, nu doar calitative, pentru cei aproximativ 4 milioane de copii din Romania.

In aceasta situatie, infiintarea in premiera nationala a unui call-center pentru oferirea de sfaturi medicale telefonice parintilor a aparut ca o solutie care a redus numarul de adresari la camerele de garda si care poate creste gradul de satisfactie al populatiei, in raport cu serviciile medicale din sistemul public de sanatate oferite.

Acest sistem functioneaza cu bune rezultate in multe tari din Uniunea Europeana, precum si in SUA.

In 2014, s-a deschis primul call center pediatric non stop din Romania Peditel 1791, in Spitalul de Copii Cluj.

In cei doi ani de functionare s-a reusit diminuarea cu 18%/ an numarul copiilor care au ajuns in Unitatea de Primiri Urgente Pediatrice Cluj si s-au trimis peste 2500 ambulante/ anual catre cazuri grave. Acest lucru inseamna 400.000 euro economisiti in sistemul public de sanatate, cresterea increderii parintilor in profesiunea de medic si recomandarea Peditel 1791 pe grupurile de socializare online pentru parinti, ca o sursa valida si de maxima incredere de informare medicala.

Din punct de vedere medical, Peditel 1791 dispune de o echipa de medici specialisti si medici primari, care utilizeaza 25 de protocolae medicale, cu cele mai frecvente probleme de adresare ale copilului mic: febra, varsaturi, diaree, traumatisme craniene etc.

Fiecarui apelant i se deschide o fisa pacient in care sunt consemnate toate simptomele indicate de apartinator, apoi se finalizeaza mesajul cu un sfat medical aplicabil acasa, in perfecta siguranta, in cazul unei afectiuni minore, sau consult la medicul specialist in maxim 72 ore, sau prezentare in UPU maxim 2 ore sau apel 112 (imediat).

Din punct de vedere tehnic si tehnologic, Peditel 1791 este un numar scurt 1791, care utilizeaza un VOIP, internet cu banda garanta si un softphone si un soft medical care face posibila apelarea. Simplu si eficient, pentru a usura activitatea medicului. Softul medical Peditel 1791este o resursa online, care permite conectarea unui numar nelimitat de utilizatori, functionand cu o baza de date care permite raportare in timp real.

In urmatorii 2 ani, Peditel 1791 isi propune sa fie ”112 telefonic al copiilor”, astfel ca fiecare parinte din Romania sa aiba acces non stop la serviciul oferit, care se doreste a deveni serviciu unic national pediatric.

De asemenea, se anunta deschiderea a 4 noi centre Peditel 1791, care sa deserveasca toate judetele Romaniei: Bucuresti, Iasi, Timisoara si HUB-ul tehnologic si medical- Cluj.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Peditel-1791--urgente-si-sfat-medical-pediatric-non-stop_-prin-telefon_21687/

lauff lautf laurf