Imprimare

RASCI- noua asociatie reprezentativa pentru segmentul de medicamente fara prescriptie medicala

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Asociatia Romana a Producatorilor de medicamente fara prescriptie, suplimente alimentare si dispozitive medicale (RASCI), cea mai noua asociatie din cadrul industriei farmaceutice din Romania, isi propune sa genereze un demers comun la nivelul principalelor entitati din industrie, atat pentru a creste gradul de constientizare al publicului prin informarea specifica cu privire la aceste categorii de produse, dar si pentru a atrage atentia autoritatilor asupra nevoii de implicare si dialog in dezvoltarea, adoptarea si implementarea cadrului legislativ favorabil de care sa beneficieze in primul rand sanatatea si bunastarea cetatenilor romani.

Principalul obiectiv al asociatiei este acela de a promova deschis si informat medicamentele fara prescriptie, suplimentele alimentare si dispozitivele medicale pentru ingrijire personaladrept o solutie eficienta, cu impact pozitiv asupra sanatatii romanilor, educand publicul cu privire la importanta actiunilor preventive, precum si a administrarii responsabile a acestora.

„Prin intermediul acestei asociatii vom oferi o voce puternica, competenta si unitara acestui segment de baza al industriei farmaceutice, element pe care il consideram esential in succesul demersului nostru in educarea pacientului si consumatorului roman in legatura cu starea generala de sanatate, necesitatea abordarii unei atitudini profilactice, precum si cu ingrijirea personala responsabila si corect informata. De aceea, ne propunem ca, in colaborare cu autoritati, institutii si alte organizatii din industrie, fie publice sau private, sa dezvoltam campanii de informare prin care sa contribuim la imbunatatirea continua a educatiei pentru sanatate si cresterea nivelului de responsabilitate in prevenirea si tratarea afectiunilor cu produse din categoria medicamentelor fara prescriptie, suplimentelor alimentare si dispozitivelor medicale pentru ingrijire personala”, a declarat Razvan Bosinceanu, Presedinte RASCI.

Incurajarea preventiei si a utilizarii responsabile de medicamentele fara prescriptie, suplimentele alimentare si dispozitive medicale pentru ingrijire personala are potentialul de a contribui pe langa ameliorarea starii generale de sanatate a romanilor pe termen lung, si la diminuarea presiunii exercitate asupra sistemului de sanatate de tratamentele medicamentoase din aceasta categorie. Aici sunt incluse: medicamente care nu necesita prescriptie medicala, ci doar recomandarea unui medic sau farmacist, suplimente alimentare si dispozitive medicale care nu necesita recomandare si care pot fi utilizate corect si eficient in conditiile unei informari coerente a populatiei din Romania.

Consiliul Director al asociatiei este format din 5 membri: 1 Presedinte, 1 Vicepesedinte (Iulia Rosian, Sanofi), 3 reprezentanti dintre Membri RASCI si un Director Executiv, care conduce activitatile curente ale asociatiei si pune in aplicare deciziile Consiliului Director.

Pentru mai multe informatii, puteţi vizita: www.rasci.ro.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/RASCI--noua-asociatie-reprezentativa-pentru-segmentul-de-medicamente-fara-prescriptie-medicala_21694/

lauff lautf laurf