Ministerul Sanatatii achizitioneaza Vaccinul Pneumococic
Ministerul Sanatatii ia decizia de achizitie a vaccinului pneumococic si aliniaza astfel Romania la programele de vaccinare din tarile membre ale Uniunii Europene.
Coalitia pentru o Noua Preventie saluta initiativa Ministerului Sanatatii de alocare a fondurilor pentru vaccinurile din Calendarul National de Vaccinare, inclusiv pentru vaccinarea anti-pneumococica. Din perspectiva coalitei, este un mare pas spre normalitate si o veste extraordinara pentru milioane de parinti. Mai mult, se considera a fi cel mai important pas pentru protejarea sanatatii publice in aceasta tara, avand in vedere numarul foarte mare de infectii respiratorii identificate atat la copii, cat si la adulti si seniori.
Pneumonia ucide anual in Romania circa 600 de copii cu varste de pana la 5 ani si cateva mii de varstnici, de peste 65 de ani, cu boli cronice asociate, care sunt cei mai vulnerabili alaturi de micuti.
Daca in majoritatea Statelor Membre UE vaccinul pneumococic este compensat in diferite moduri, iar acoperirea vaccinala variaza intre 70 si 98%, reducand semnificativ incidenta bolilor pneumococice si mortalitatea cauzata de acestea, in Romania aceasta problema acuta pentru sanatatea publica a fost foarte mult timp ignorata. De aceea, Coalitia pentru o Noua Preventie considera ca demersul ministrului Sanatatii, dl. Vlad Voiculescu, este mai mult decat un gest de normalitate. Acesta dovedeste ca ministrul intelege importanta preventiei pentru sanatatea publica si ca ramane sensibil la problemele cronice din sistemul public de sanatate, actionand prin fapte, nu prin vorbe.
Achizitia vaccinului pneumococic conjugat va salva si va imbunatati vietile a mii de copii si adulti, reducand la maximum pericolele cauzate de aceste boli infectioase.
Sursa: PaginaMedicala.ro