Imprimare

Universitatea “Titu Maiorescu”, abuzuri grave si ilegalitati pentru acapararea Institutului Clinic “Fundeni”

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Functionarea legala a invatamantului superior si postuniversitar romanesc din domeniul sanatatii este pusa in pericol de catre invatamantul privat din Romania, prin abuzurile si ilegalitatile intreprinse de catre Universitatea “Titu Maiorescu” derulate pe parcursul ultimilor 2 ani, tinta fiind acapararea bazei universitare a Institutului Clinic „Fundeni”.

Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti a semnalat in nenumarate randuri aceste ilegalitati atat Guvernului Romaniei, Ministerului Sanatatii, Ministerului Educatiei, dar si Ministerului Justitiei, insa fara a primi in schimb o solutionare legala - informeaza Universitatea de Medicina "Carol Davila" din Bucuresti prin intermediul unui comunicat de presa.

In urma mai multor demersuri intreprinse in cursul ultimilor 2 ani, Universitatea ”Titu Maiorescu” a obtinut din partea M.E.C. si a Ministerului Sanatatii, la cererea Conducerii Institutului Clinic ”Fundeni”, aprobarea de a efectua activitate clinica cu studentii Facultatii de Medicina ai acestei universitati in urmatoarele discipline, astfel :

  • In Clinica de Chirurgie Generala (apartinand U.M.F. ”Carol Davila”), din care au fost scoase 25 de paturi, transformate in sectie non-clinica si apoi retransformate in sectie clinica (sectie pentru transplant hepatic si chirurgie generala) pentru Facultatea de Medicina a Universitatii private ”Titu Maiorescu”
  • Contractul intre Institutul Clinic ”Fundeni” si Universitatea privata ”Titu Maiorescu” a fost semnat pentru 6 ani (!) si nu anual, cum se procedeaza obisnuit, in raport de repartitiile studentilor pentru stagii clinice si cursuri, in diferite specialitati medicale, in spitalele clinice.

Controlul efectuat de Facultatea de Medicina a Universitatii de Medicina si Farmacie ”Carol Davila” (Prof. dr Catalin Carstoiu – Decan si Prof. dr. Mircea Beuran – Directorul de Departament si Presedintele Senatului Universitar), in urma cu 6 zile, a evidentiat urmatoarele :

  •  Delimitarea sectiei de 25 de paturi nu este facuta
  • Studentii Universitatii ”Titu Maiorescu” folosesc aceleasi saloane si aceleasi spatii de invatamant cu studentii Universitatii ”Carol Davila”
  • Cadrele didactice de la ”Titu Maiorescu” se extinsesera pe inca 2 sectii clinice ale Clinicii de Chirurgie Generala (baza de invatamant a Universitatii ”Carol Davila”)
  • Personalul medical apartinand Institutului Clinic ”Fundeni”, implicit U.M.F. ”Carol Davila”, este angajat, concomitent, in activitatile Universitatii ”Titu Maiorescu”.
  • Toate prevederile legale si reglementarile de functionare a invatamantului superior medical sunt grav incalcate, nerespectate, ceea ce duce la un adevarat haos in derularea procesului educativ!
  • La Serviciul de anatomie patologica a fost promovat un cadru didactic in pozitia de Sef de lucrari la Universitatea privata ”Titu Maiorescu” desi U.M.F. ”Carol Davila” are, din anii 1997, respectiv 2000, doua cadre didactice ce functioneaza in Institutul Clinic Fundeni, in aceasta specialitate.
    in plus, Seful de lucrari de la Universitatea ”Titu Maiorescu” desfasoara invatamant postuniversitar de rezidentiat, desi Rezidentiatul se afla sub indrumarea si responsabilitatea Universitatii ”Carol Davila”.
  • In Sectia Clinica Gastroenterologie III (baza clinica a Universitatii ”Carol Davila”) s-a constituit un compartiment de Oncologie Medicala cu 10 paturi, a fost promovat un cadru didactic la pozitia de Sef de lucrari si efectueaza stagii cu studentii de la Universitatea ”Titu Maiorescu” in aceeasi sectie clinica cu studentii de la ”Carol Davila” ce isi efectueaza stagiul de Gastroenterologie.
  • In Departamentul de Transplant Medular a fost promovat la pozitia de Conferentiar de Hematologie la Universitatea ”Titu Maiorescu” un medic al Clinicii de Hematologie ”Fundeni” (baza clinica a U.M.F. ”Carol Davila”). Studentii de la Universitatea ”Titu Maiorescu” nu efectueaza stagiul clinic de Hematologie in Institutul Clinic Fundeni (probabil ca nu efectueaza deloc stagiul clinic de Hematologie!), dar utilizeaza spatiile pentru cursuri ale studentilor Universitatii ”Carol Davila”.

Incheierea acordurilor Universitatii ”Titu Maiorescu” cu Institutul Clinic ”Fundeni” pentru functionarea unor discipline ale Universitatii private ”Titu Maiorescu” in spatiile utilizate de U.M.F. ”Carol Davila” sunt ilegale si afecteaza grav procesul de invatamant. Aceste acorduri au fost obtinute prin abuzuri si prezentari ireale ale situatiei faptice, prin necunoasterea legilor si a reglementarilor sau, si mai grav, prin nerespectarea voita a acestora sau conditionata in diverse moduri.

Standardele ARACIS, specifice pentru domeniul medical, printre altele, prevad: ”Toate disciplinele cu stagiu vor avea baze clinice in folosire exclusiva, NU SE ADMIT MAI MULTE FACULTATI IN ACEEASI BAZA CLINICA.
Prezenta studentilor Universitatii private ”Titu Maiorescu” in Institutul Clinic Fundeni perturba grav procesul de educatie a studentilor Universitatii ”Carol Davila”.

Stimate Domnule Ministru al Educatiei, situatia prezentata mai sus functioneaza complet in afara legilor si a reglementarilor in domeniu. Aprobarile obtinute in urma cu ani de Universitatea ”Titu Maiorescu” din partea unor persoane functionand in Ministerul Educatiei si in Ministerul Sanatatii sunt ilegale” declara presedintele Senatului Universitar UMF „Carol Davila”, prof.dr. Mircea Beuran.

...

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Universitatea-_Titu-Maiorescu_-abuzuri-grave-si-ilegalitati-pentru-acapararea-Institutului-Clinic-_Fundeni__21795/

lauff lautf laurf