Imprimare

Acces mai rapid si mai simplu la medicamente gratuite si compensate

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Persoanele care sufera de afectiuni grave precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare, etc. – vor avea acces mai rapid si mai facil la medicamente gratuite si compensate incepand cu 1 martie 2017..

Guvernul a aprobat o serie de modificari ale unei Hotarari prin care se elimina o veriga intermediara administrativa.

Dupa modificarile stabilite, pacientii vor putea beneficia de medicamente compensate si gratuite pentru afectiunile mentionate, in baza prescriptiei medicului specialist, fara a mai fi nevoie si de aprobarea comisiilor de experti de la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si Casele de Asigurari de Sanatate de la nivel local, dupa caz. Prin urmare, se scurteaza timpul de la momentul diagnosticarii pana la momentul inceperii tratamentului, iar in cazul pacientilor pentru care tratamentul a fost deja inisiat, continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid si mai simplu, fara a mai parcurge aceasta procedura administrativa.

Concret, pentru 106 Denumiri Comerciale Internationale (DCI) se elimina obligativitatea aprobarii medicamentelor de catre comisiile de la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si Casele de Asigurari de Sanatate de la nivel local. Prescrierea medicamentelor se va face de catre medicul specialist, potrivit protocoalelor terapeutice aprobate prin Ordinul ministrului Sanatatii si al presedintelui CNAS 1301/500/2008, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, pacientii beneficiaza de prescriptie medicala la momentul diagnosticarii, cu incadrarea in criteriile de eligibilitate potrivit protocoalelor terapeutice, asigurandu-se astfel accesul mai rapid la medicamentele necesare.

In prezent, la nivelul CNAS comisii de experti aproba un numar de 70 de DCI-uri unice pentru urmatoarele arii terapeutice: afectiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroza multipla, scleroza tuberoasa etc), afectiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B si C, tratamentul infertilitatii, obezitate.

La nivelul caselor de asigurari de sanatate, comisiile la nivel local aproba 36 de DCI-uri unice pentru urmatoarele arii terapeutice: afectiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afectiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburari de crestere la copii, scleroza multipla, epilepsie.

Comisiile de experti sunt constituite din medici de specialitate in aria terapeutica pentru care se emit deciziile de avizare/neavizare a initierii si/sau continuarii tratamentelor cu medicamente.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Acces-mai-rapid-si-mai-simplu-la-medicamente-gratuite-si-compensate_21833/

lauff lautf laurf