CNAS da unda verde la tratamentele inovative
CNAS informeaza ca a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fara interferon al hepatitei C cronice (HCC) la adulti, subgrupul "pacienti cu ciroza hepatica decompensata cu VHC (scor Child B sau C)".
Tratamentul celor 2000 de pacienti eligibili va putea incepe dupa ce medicamentul Ledipasvirum+Sofosbuvirum va fi inclus in Lista cuprinzand denumirile comune internationale (DCI) corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala (HG 720/2008), si dupa ce comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii (MS) va elabora protocolul terapeutic de prescriere.
Pe baza protocolului aprobat de MS, comisia de experti de la nivelul CNAS va elabora formularul specific care va fi completat de medicul prescriptor la momentul eliberarii retetei. Ca urmare a renuntarii la mecanismul avizarii tratamentelor scumpe de comisiile de experti ale CNAS, nu va mai fi necesara nicio aprobare suplimentara pentru prescrierea retetei.
Cura cu medicamentul mentionat va dura 12 sau 24 saptamani, in functie de starea clinica a pacientului, iar evaluarea rezultatului medical se va face la finalizarea tratamentului si dupa alte 12 saptamani.
Totodata, se preconizeaza ca la inceputul saptamanii viitoare se vor finaliza negocierile pentru contractul cost-volum-rezultat vizand tratamentul fara interferon a 10.000 de pacienti eligibili cu hepatita cronica C, aflati in stadiile de fibroza hepatica F4 (ciroza compensata), F3 si F2 (cu anumite comorbiditati).
In perioada 2016- 2017 au fost semnate 11 contracte cost-volum, din care noua contracte pe aria terapeutica oncologie, un contract pe boli rare – purpura trombocitopenica idiopatica – si un contract pe aria terapeutica reumatologie. Din cele noua contracte incheiate pe aria terapeutica oncologie, patru contracte sunt consecinta reluarii procesului de negociere.
Ultimul contract a fost semnat in data de 15 martie 2017, pentru indicatia melanom malign inoperabil sau metastatic pozitiv la mutatia Braf V600, pentru combinatia DCI Dabrafenibum (medicament deja inclus in HG 720/2008 – reluare negociere) si DCI Trametinibum (medicament ce urmeaza sa fie inclus in HG 720/2008, in baza contractului cost-volum).
Pana la includerea acestui DCI in HG 720/2008 si elaborarea protocolului terapeutic pe combinatia DCI Dabrafenibum+DCI Trametinibum, detinatorul autorizatiei de punere pe piata suporta costul tratamentului cu DCI Trametinibum pentru pacientii nou diagnosticati. Informatii amanuntite despre acest tratament sunt afisate pe site-ul CNAS, www.cnas.ro.
Cu exceptia DCI Trametinibum, toate medicamentele aferente celor 11 contracte cost-volum sunt incluse in HG 720/2008. Medicamentele respective au protocol terapeutic si formular specific aferent, cu exceptia DCI Enzalutamidum si DCI Gefitinibum.
La ora actuala sunt in curs de semnare alte doua contracte cost-volum pe aria terapeutica oncologie, pentru DCI Vemurafenibum, cu indicatie in monoterapia melanomului malign inoperabil sau metastatic pozitiv la mutatia Braf V600, respectiv pentru DCI Nivolumabum, cu indicatie in monoterapia melanomului avansat (nerezecabil sau metastatic) la pacientii adulti.
Dupa semnarea contractelor, tratamentul cu medicamentele mentionate va putea incepe dupa parcurgerea etapelor de reglementare (includerea in HG 720/2008, apoi elaborarea si aprobarea protocolul terapeutic, pe baza caruia va fi elaborat formularul specific de prescriere).
CNAS considera ca prin finalizarea negocierilor pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat mentionate anterior se depaseste etapa cea mai importanta in crearea conditiilor de acces al pacientilor la tratamente inovative.
Sursa: PaginaMedicala.ro
Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/CNAS-da-unda-verde-la-tratamentele-inovative_21847/