Preventia accidentelor vasculare cerebrale – ce este de facut?
Foarte adesea vorbim despre bolile cardiovasculare, dar in general populatia uita ca in egala masura cel putin, principalul ucigas al populatiei adulte in tara noastra si in tarile din aceasta zona geografica in care se gaseste si Romania, sunt bolile cerebro-vasculare avand drept consecinta accidentele vasculare cerebrale.
Nu doar ca mortalitatea prin accidente vasculare cerebrale si bolile coronariene este cea mai ridicata in populatia generala, dar sa nu uitam ca accidentele vasculare cerebrale sunt cea mai frecventa cauza a:
- handicapului fizic ( din cauza paraliziilor si pierderii capacitatii de deplasare autonoma,
- alterarii capacitatii de exprimare verbala,
- tulburarilor de vedere,
- tulburarilor de alimentare etc), dar si a celui mintal in populatia generala, cu pierderea totala sau partiala a autonomiei personale
In acest context, al pierderii totale sau partiale a autonomiei personale), dupa un prim accident vascular cerebral, supravietuitorii dezvolta in urmatorii 5 ani, in proportie de cel putin 25% o forma de dementa.
Este important deci sa nu uitam ca nu numai mortalitatea este un parametru care ne da o masura a severitatii si importantei unor afectiuni, dar cel putin in egala masura trebuie sa ne gandim si la alterarea calitatii vietii la supravietuitorii acelor afectiuni, ceea ce antreneaza nu doar pierderea autonomiei functionale a individului, dar si crearea unor poveri suplimentare psihologice si materiale pentru familie, pentru societate, pierderea stimei de sine, depresie importanta, deteriorare intelectuala, riscul crescut al imbolnavirii prin alte complicatii medicale care pot sa apara pe acest fond deteriorativ.
Datele epidemiologice istorice ne arata ca o situatie asemanatoare celei din tara noastra in domeniul bolilor cerebrovasculare exista pana prin anii ’60 ai secolului trecut, si in tarile lumii cu un nivel economic dezvoltat precum tarile Europei Occidentale si SUA, dar in aceste tari s-a produs o reducere dramatica a incidentei acestor afectiuni si a consecintelor lor in ultimii 50 ani, desi speranta de viata a populatiei generale a crescut semnificativ mai mult decat in tara noastra.
Care este explicatia ?
Raspunsul are doua componente: in primul rand dezvoltarea unor strategii populationale de preventie a bolilor cerebrovasculare si cardiovasculare, la care s-au asociat infiintarea pe intreg teritoriul acestor tari a unitatilor specializate de terapie a accidentelor vasculare cerebrale acute in care terapia prompta si complexa si monitorizarea medicala cat mai precoce, de la aparitia primelor semne de suferinta vasculara cerebrala acuta, au scazut semnificativ mortalitatea si au crescut mult capacitatea de neurorecuperare a acestor pacienti.
Cum preventia este la nivelul populatiei generale, cea mai importanta cale de reducere semnificativa a numarului de accidente vasculare cerebrale si a consecintelor lor dizabilitante, ne punem problema ce trebuie sa facem in acest sens ?
1. In primul rand sa ne modificam stilul de viata, in care activitatea fizica sanatoasa ( plimbare in aer liber, activitati sportive, dar nu de sport extrem sau cu risc traumatic ) sa aiba o pondere semnificativ mai mare in mod constant; ea trebuie dublata de o activitate intelectuala adecvata preferintelor fiecarui individ, constanta si cat mai putin insotita de stres psihosocial.
2. O alimentatie echilibrata si care sa ne mentina la o greutate corporala optima, cu evitarea supragreutatii si mai ales a obezitatii; alimentatia trebuie sa contina toate principiile alimentare necesare vietii biologice normale, cu evitarea grasimilor saturate, a dulciurilor concentrate, a aditivilor alimentari si conservantilor, dar cu o pondere crecuta a vegetalelor proaspete care contin si o cantitate crescuta de fibre vegetale. Este important sa se respecte un orar cat mai constant al meselor.
3. Evitarea fumatului sau renuntarea la fumat, dupa caz.
4. Somnul de noapte trebuie sa fie cat mai constant respectat, intrucat un somn fiziologic este o conditie esentiala a sanatatii noastre biologice si mintale.
5. Identificarea si tratarea prompta si constanta a tuturor factorilor de risc vasculari si metabolici:
In primul rand tensiunea arteriala crescuta, care trebuie controlata periodic incepand chiar din anii adolescentei si pana la varstele cele mai inaintate; la orice varsta, atunci cand valorile acesteia depasesc chiar si cu putin limitele normale, ea trebuie scazuta prompt si constant la valori normale prin regim alimentar adecvat si terapie corespunzatoare depistarea dislipidemiilor si corectarea prompta si constanta a acestora ( prin regimul alimentar si de viata mentionat mai sus ) si daca este cazul, prin terapie medicamentoasa adecvata depistarea valorilor glicemice crescute si corectarea controlata a acestora; daca se depisteaza prezenta diabetului zaharat, acesta presupune o terapie adecvata complexa, in care stilul de viata recomandat mai sus este esential depistarea si tratarea bolilor cardiace care pot evolua independent, deoarece accidentele vasculare cerebrale prin embolii cardiace reprezinta aproximativ o cincime din totalul bolilor cerebrovasculare depistarea si terapia adecvata a oricaror altor anomalii biologice care pot creste riscul vascular, mai ales la persoanele care au in familie si alti membri cu boli cerebro- si cardiovasculare.
Autor:
Prof. Dr. Ovidiu-Alexandru Bajenaru
Directorul Departamentului de Neurostiinte Clinice al Facultatii de Medicina
Seful Clinicii Neurologie – Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
U.M.F. “Carol Davila” Bucuresti
Sursa: PaginaMedicala.ro