Medicii rezidenti isi vor primi bursele fara intreruperi sau intarzieri
Ministrul Sanatatii Florian Bodog a dat asigurari, ca bursele medicilor rezidenti vor fi platite in continuare fara niciun fel de problema.
”Nu este niciun fel de problema in privinta temeiului legal pentru plata burselor rezidentilor. Avem reglementarea generala din Legea salarizarii unitare. In plus, in perioada imediat urmatoare, se vor face precizari explicite in acest sens si in legea speciala, respectiv in proiectul de modificare a Legii rezidentiatului, astfel incat sa fie clar pentru toata lumea care sunt conditiile de alocare si de plata a acestor burse ” a explicat ministrul Sanatatii Florian Bodog, reafirmand astfel sprijinul indiscutabil acordat tinerilor medici.
Baza legala exista chiar in cuprinsul Legii salarizarii unitare. Conform art. 38 alin.2, lit.a) din Legea cadru nr.153 / 2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, medicii rezidenti vor primi bursele la nivelul acordat in luna iunie, in masura in care ocupa aceeasi functie si lucreaza in aceleasi conditii: ”Aplicarea legii ART. 38
(1) Prevederile prezentei legi se aplica etapizat, incepand cu data de 1 iulie 2017.
(2) incepand cu data de 1 iulie 2017:
a) se mentin in plata la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, pana la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de baza, soldelor de functie/salariilor de functie si indemnizatiilor de incadrare, precum si cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizatia bruta de incadrare, solda lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii;”
Asadar, medici rezidenti vor continua sa beneficieze, fara niciun fel de sincope, de bursele pentru rezidentiat in cuantumul legal de 670 lei / lunar.
In urma ingrijorarilor exprimate in spatiul public, expertii din cadrul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale si Ministerului Sanatatii au analizat cu atentie prevederile legale in vigoare si au determinat faptul ca acestea creeaza cadrul juridic suficient si necesar pentru derularea, fara niciun fel de intreruperi sau intarzieri, a programului de burse pentru rezidenti.
Proiectul de modificare al Ordonantei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, aprobata prin Legea nr.103/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, va fi promovat prin Ordonanta a Guvernului emisa in baza Legii nr.161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
Documentul este deja pregatit de catre specialistii celor doua ministere responsabile – Muncii si Sanatatii – care contine prevederi definitorii pentru determinarea Guvernului de a sprijini medicii tineri si de a le spori veniturile de-o maniera indiscutabila si clara si va fi adoptat in cel mai scurt timp.
Sursa: PaginaMedicala.ro