Sexul copilului in malformatiile congenitale, decis de o echipa multidisciplinara
Peste 1500 de medici pediatri au participat la Conferinta Nationala de Pediatrie, care a avut loc in Bucuresti in perioada 21-24 martie 2012. Tema evenimentului din acest an a fost "Ghiduri si Protocoale in Pediatrie".
La manifestare au venit specialisti din toata tara, calitatea stiintifica a congresului fiind una foarte ridicata, dupa cum a precizat prof. dr. Marin Burlea, presedintele Societatii Romane de Pediatrie.
"Au fost abordate doua mari tematici - urgentele si bolile cronice la copii. Din punctul meu de vedere, informatiile prezentate au fost extrem de riguroase, iar cei prezenti au fost multumiti de noutatile aflate. Totodata, in cadrul conferintei a fost lansat si primul volum de protocoale pediatrice", a declarat pentru PaginaMedicala.ro prof. dr. Marin Burlea.
Importanta screeningului neonatal
O prezentare care a stranit interesul participantilor a fost cea legata de screeningul neonatal, extrem de important pentru diagnosticarea precoce a unor posibile malformatii, precum hipotiroidismul congenital.
"Acest screening se face de peste 10 in Timisoara si este extrem de benefic pentru copii. In plus, evitam acele situatii in care parintele este cel care decide ce sex sa aiba copilul, daca organele genitale nu sunt foarte bine definite", a declarat pentru PaginaMedicala.ro conf. dr. Otilia Marginean de la Spitalul de Copii "Louis Turcanu" din Timisoara.
Aceasta sustine ca este momentul ca medicii pediatri sa militeze pentru o legislatie care sa reglementeze problemele de acest gen. "O echipa multidisciplinara sa fie cea care decide sexul copilului, nu parintele", a precizat medicul.
24 de credite EMC pentru medicii pediatri
Temele abodate in cadrul Conferintei Nationale de Pediatrie au fost urmatoarele: Cardiologie pediatrica, Gastroenterologie si hepatologie pediatrica, Pneumologie si alergologie, Boli infectioase si vaccinologie, Imunologie, Nefrologie pediatrica, Endocrinologie pediatrica, Hematologie si oncologie pediatrica
Urgente, Toxicologie, Boli de nutritie si diabet zaharat, Genetica si boli de metabolism, Reumatologie pediatrica, Neurologie si psihiatrie pediatrica, Profilaxie si preventie, Varia (sectiune rezidenti).
Evenimentul a fost creditat cu 24 de puncte de educatie medicala continua.
Urmariti AICI un interviu video cu prof. dr. Mirecea Nanulescu, presedintele Conferintei Nationale de Pediatrie 2012.