Parlamentul, iluminat in albastru de Ziua Internationala de Constientizare a Autismului
Parlamentul va fi iluminat in albastru timp de doua zile (1 si 2 aprilie) cu prilejul Zilei Internationale de Constientizare a Autismului. Decizia a fost luata luni de catre Biroul Permanent al Camerei Deputatilor. Aceeasi solicitare a fost trimisa de asociatiile de pacienti Guvernului, Ateneului Roman si Primariei Capitalei, anunta Agerpres.
Printre cladirile din lume care au confirmat iluminarea in albastru pe 1 si 2 aprilie se numara: Spinnaker Tower din Portsmouth, Marea Britanie, Primaria si National Concert Hall, din Dublin, Irlanda, Primaria Nicosia din Cipru, Empire State Building si Rockefeller Center din New York, SUA, Willis Tower din Chicago, SUA, CN Tower - Toronto, Canada, Bell Tower - Perth Western, Australia.
Organizatiile participante la campania internationala "Light it Up Blue" care au solicitat Parlamentului Romaniei sa se alature altor 200 de cladiri din intreaga lume care vor fi iluminate in albastru sunt: Asociatia Autism Romania, Asociatia invingem Autismul, Fundatia Romanian Angel Appeal, Asociatia Nationala a Copiilor si Adultilor cu Autism din Romania, Asociatia Help Malin, Centrul Horia Motoi, Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata, Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism, Fundatia Copii in Dificultate, Centrul Dom Orione.
De asemenea, Parlamentul a aprobat solicitarea Asociatiei "Copiii de cristal" de a organiza pe 3 aprilie, in holul de la nivelul S1 al Palatului Parlamentului, o expozitie cu vanzare cu obiecte realizate de tineri cu autism cu prilejul Zilei Internationale de Constientizare a Autismului.
Potrivit organizatiei "Invingem Autismul", aceasta boala, care afecteaza 1 din 100 de copii, transcede granitele sociale, culturale si geografice, devenind o criza globala in sanatatea publica, avand cel mai rapid ritm de crestere. Autismul este o boala complexa neurobiologica ce afecteaza comunicarea, relatiile sociale si comportamentul persoanei.