Imprimare

Servicii performante la preturi mici, in ambulatoriul SJU Slatina

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Slatina este decisa sa creasca veniturile institutiei prin atragerea pacientilor catre Ambulatoriul de specialitate. Aceasta unitate a fost recent modernizata, iar din aceasta saptamana a inceput implementarea unui sistem nou de programare a pacientilor, la preturi care pot concura cu clinicile private, informeaza Agerpres.

A inceput sa functioneze telefonul pacientului, cu numarul 0349.911, la care pot fi sesizate nemultumiri, se pot face programari la consultatii si analize, se pot afla informatii, sustine Andrei Iordache, managerul SJU Slatina, adaugand ca au fost facute si modificari in programul cabinetelor medicale din Ambulatoriu in sensul ca atat cabinetele, cat si laboratoarele vor functiona timp de 12 ore fara intrerupere incepand de la ora 7.00.

Andrei Iordache a subliniat ca este foarte important si pretul consultatiilor si analizelor ce pot fi facute la ambulatoriul spitalului, deoarece preturile au fost fixate la jumatate fata de cele ale clinicilor private, iar aparatura medicala este ultima generatie, achizitionata din fonduri europene, printr-un proiect cu valoare de aproape patru milioane de euro al carui beneficiar a fost Consiliul Judetean Olt, administratorul spitalului.

"Scopul tuturor actiunilor de modernizare, al implementarii unui nou sistem de programari si al celorlalte schimbari, este de a imbunatati calitatea actului medical la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina si a face accesibil actul medical pentru toate categoriile de pacienti", a conchis Iordache.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Servicii-performante-la-preturi-mici_-in-ambulatoriul-SJU-Slatina_16504/

lauff lautf laurf