Imprimare

Letonienii risca inchisoarea daca dau spaga medicilor

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Pacientii ar putea sa fie trasi la raspundere penala in Letonia pentru spaga data medicilor si altor angajati din sistemul de ocrotire a sanatatii. Ministrul justitiei Gaidis Berzin a trimis deja Comisiei juridice a parlamentului de la Riga un pachet cu amendamente la Codul Penal, relateaza publicatia locala Diena, citata de Agerpres.

Amendamentele au fost initiate de Biroul pentru combaterea coruptiei din Letonia, care la randul sau se refera la recomandari ale Grupului interstatal anticoruptie din cadrul Consiliului Europei.

Modificarile propuse prevad ca pacientul va fi exonerat de raspunderea penala numai daca, dupa ce va fi oferit 'recompensa' medicului, va sesiza organele de justitie.

Conform Art.323 al Codului Penal al Letoniei, pentru mituirea unui functionar public, o persoana este pasibila la sase ani de inchisoare. Nu este inca foarte clar daca aceasta prevedere legala va fi aplicata si in cazul spagii date medicilor.

Totodata, din 2009, sunt sanctionate cadrele medicale pentru primirea de spaga, sub forma de bani sau cadouri, in cazul in care acest lucru este dovedit in instanta. Pana atunci, medicii erau pedepsiti doar pentru extorcare de mita.

Potrivit sondajelor de opinie, aproximativ 33% dintre letoni prefera sa ofere bani "in plic" cadrelor medicale pentru a-si asigura un "tratament mai bun".

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Letonienii-risca-inchisoarea-daca-dau-spaga-medicilor_16566/

lauff lautf laurf