Imprimare

Ambulatoriul SJU Satu Mare de la Tasnad a fost inaugurat

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Ambulatoriul de Specialitate al Sectiei Exterioare din Tasnad a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Satu Mare a fost inaugurat, anunta Agerpres. Acesta va deservi cei peste 30.000 de locuitori din zona.

"Locuitorii din zona Tasnad nu vor mai fi nevoiti a se deplasa zeci de kilometri la spitalele din Carei, Satu Mare sau chiar la cele din alte judete, pentru o consultatie de specialitate sau pentru o adeverinta. Astfel, prin aceasta investitie, cei 31.000 de locuitori vor ajunge cu usurinta la medicii specialisti ai Spitalului Judetean de Urgenta Satu Mare, cresterea accesibilitatii la serviciile medicale de specialitate oferite avand un impact decisiv asupra calitatii vietii pacientilor", a declarat Csehi Arpad, presedintele Consiliului Judetean Satu Mare.

In ambulatoriu vor functiona 11 cabinete de specialitate: chirurgie generala, ortopedie, ORL, pediatrie, interne, dermatologie, psihiatrie, planning familial, obstetrica - ginecologie, oftalmologie, neurologie.

Lucrarile de igienizare si recompartimentare a fostului spital au costat 25.000 de lei, bani proveniti din sponsorizari, la care se mai adauga 50 000 de lei alocati de Primaria Tasnad pentru achizitionarea de aparatura si echipamente performante de laborator.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Ambulatoriul-SJU-Satu-Mare-de-la-Tasnad-a-fost-inaugurat_16585/

lauff lautf laurf