Imprimare

Un nou contract colectiv de munca pentru angajatii Sanitas Bucuresti

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Angajatii din sistemul sanitar care apartin de Primaria Municipiului Bucuresti si-au recapatat o serie de drepturi in urma incheierii negocierilor privind contractul colectiv de munca ce urmeaza a fi semnat in zilele urmatoare, anunta Agerpres.

"In momentul acesta membrii Uniunii Sindicale SANITAS Bucuresti (USSB) si-au recapatat drepturile in privinta zilelor suplimentare de concediu, in privinta asistentei medicale si judiciare care este acordata prin acest contract colectiv de munca", a precizat Romeo Sandu, vicepresedintele Uniunii Sindicale SANITAS Bucuresti. la o dezbatere privind situatia sistemului sanitar si perspectivele sale.

Prezent la dezbatere, primarul general Sorin Oprescu a spus ca acest contract colectiv de munca pentru angajatii din unitatile sanitare aflate in subordinea Primariei Generale constituie o centura de siguranta pentru viata lor profesionala.

"Sunt lucruri care s-au putut introduce in contractul colectiv de munca si chestiuni care nu s-au mai putut introduce pentru ca nu s-a respectat legea. Dupa cateva lungi discutii s-au gasit o serie intreaga de lucruri care pot sa le faca viata mai apropiata de normal acestor oameni", a spus Oprescu.

Potrivit vicepresedintelui SANITAS, Romeo Sandu, circa 6.000 de membri din sindicat vor beneficia de noul contract colectiv de munca ce urmeaza a fi semnat cu Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Un-nou-contract-colectiv-de-munca-pentru-angajatii-Sanitas-Bucuresti_16673/

lauff lautf laurf