Imprimare

Se cauta solutii pentru modificarea legii privind coplata

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Ministrul Sanatatii a inceput o serie de discutii cu comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului pentru a stabili cum ar putea fi modificata legislatia privind coplata, astfel incat aceasta sa fie aplicabila, informeaza Mediafax.

"Suntem in discutie cu comisiile de specialitate ale Parlamentului, sa vedem cum putem modifica, ca ea sa fie aplicabila. Deci coplata este un mecanism - nu care reduce accesibilitatea la servicii medicale, ci care reduce accesibilitatea nejustificata la servicii medicale, pe de o parte, iar pe de alta parte permite un control mai corect al consumului de servicii medicale. Pentru ca daca acum un furnizor de servicii medicale rau intentionat poate sa raporteze in mod fals niste servicii medicale, atunci nu va mai putea, pentru ca va trebui sa aiba o chitanta si o plata facuta si o semnatura a cuiva, care a dat acei bani. Deci este si un mecanism de control si o limitare a consumului nejustificat medical de servicii medicale", a declarat dr. Vasile Cepoi la Targu Mures.

Ministrul a explicat ca legea privind coplata nu a putut fi aplicata din motive tehnice.

"Asa cum a fost gandita, nu poate fi aplicata. De la faptul ca se prevede ca a douasprezecea parte din venituri se constituie plafonul maxim - ceea ce inseamna sa monitorizezi veniturile fiecarui cetatean, sa monitorizezi consumul de servicii pe fiecare cetatean s.a.m.d., ar insemna niste cheltuieli de administrare care ar depasi cu mult coplata. Sau ar trebui sa punem o coplata care ar reduce accesibilitatea populatiei la servicii medicale. Si atunci trebuie sa modificam legislatia", a mai adaugat ministrul Sanatatii.

Problemele privind implementarea coplatii au fost explicate de catre dr. Vasile Cepoi inca de pe vremea cand acesta era secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Legea privind introducerea coplatii a fost publicata in Monitorul Oficial, la finalul lunii noiembrie 2011, la mai bine de un un si jumatate de la primele dezbateri publice. Desi trebuia sa intre in vigoare in ianuarie 2012, a fost amanata pentru luna februarie din lipsa normelor de aplicare. Ulterior, reprezentantii Ministerului, impreuna cu delegatia FMI, au ajuns la concluzia ca legea trebuie modificata.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Se-cauta-solutii-pentru-modificarea-legii-privind-coplata_16847/

lauff lautf laurf