Imprimare

OAMGMAMR sustine cei 12 ani obligatorii de educatie generala, inaintea studiilor profesionale

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Asistentii medicali generalisti si moasele din Uniunea Europeana vor avea cerinte speciale privind educatia, pornind de la obiectivele Directivei 36, referitoare la recunoasterea calificarilor profesionale. Astfel, asistentii medicali si moasele, la nivel de admitere, vor avea nevoie de 12 ani de educatie, spre deosebire de cei 10 actuali. In consecinta, calificarile de nivel avansat vor fi o cerinta obligatorie pentru diploma de asistent medical sau moasa.

Majoritatea tarilor europene sustin aceasta prevedere, dar inca exista unele rezerve. In prezent, state ca Malta si Germania se impotrivesc noilor norme ce se discuta in Parlamentul European, despre care spun ca vor avea un impact negativ asupra specializarii in asistenta medicala. In aceste tari, un absolvent a 10 ani de educatie generala are acces la o scoala in domeniul asistentei medicale.

Accesul in Romania - permis numai dupa absolvirea a 12 clase

In Romania, insa, accesul la scolile sanitare postliceale si la facultatile de asistenta medicala, este permis numai dupa absolvirea a 12 clase.

Drept urmare,  Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR) sustine acest model de educatie si considera ca asistentii medicali competenti si bine pregatiti sunt necesari in Europa contemporana pentru a face fata provocarilor apartenentei la un sistem de sanatate modern. Conform OAMGMAMR, modelul asigura un raspuns competent al profesionistilor la problemele de sanatate care afecteaza publicul european.

PE si CE, hotarate sa desfiinteze obstacolele liberei circulatii a persoanelor

Prin organisme reprezentative ca FEPI - Federatia Europeana a organizatiilor de reglementare si a autoritatilor competente pentru profesia de asistent medical, FINE - Federatia Europeana a Asistentilor Medicali Educatori si EFN - Federatia Europeana a Asociatiilor pentru asistenti medicali,asistentii medicali din Romania sustin o educatie de nivel inalt pentru imbunatatirea serviciilor furnizate pacientilor.

Parlamentul si Consiliul European sunt hotarate sa desfiinteze obstacolele liberei circulatii a persoanelor si serviciilor.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/OAMGMAMR-sustine-cei-12-ani-obligatorii-de-educatie-generala_-inaintea-studiilor-profesionale_16905/

lauff lautf laurf