Imprimare

Ministrul Educatiei, neinteresat de intalnirea cu rectorii UMF-urilor

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Prof. dr. Vasile Astarastoae, presedintele CMR, a declarat ca ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a gresit in momentul in care nu a vrut sa participe la reuniunea Asociatiei nationale a rectorilor si decanilor facultatilor de invatamant medical si farmaceutic din Romania, anunta Agerpres.

"Eu regret ca desi a fost invitat domnul ministru interimar al Educatiei nu a participat la aceasta intalnire. Poate nu a reusit sa analizeze care este importanta unei astfel de intalniri. A facut o mare greseala si care s-ar putea sa aiba anumite costuri, poate prima data trecem cu vederea acest lucru, dar trebuie sa inteleaga ca elita unei societati o constitutie mediul universitar, ca universitatile de medicina si farmacie constituie varful de lance al acestei elite - si se poate vedea pe toate clasificarile - si ca un ministru este trecator, universitatile sunt perene si universitatile sunt si puternice. Este bine ca altadata sa mediteze atunci cand este invitat de rectorii si decanii universitatilor si facultatilor de medicina si sa se prezinte pentru ca este interesul lui si nu este interesul nostru. Noi e descurcam foarte bine si fara minister", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoae, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" Iasi.

Mediul academic, suficient de puternic sa impuna un punct de vedere

Rectorul UMF Iasi a precizat ca fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu nu a refuzat niciodata o asemenea invitatie.

Vasile Astarastoae a precizat ca mediul academic este suficient de puternic sa impuna un punct de vedere, indiferent de opinia politicienilor, inclusiv in privinta trecerii in administrarea universitatilor de medicina a spitalelor universitare, prevazuta in proiectul Legii sanatatii, subiect dezbatut si in cadrul reuniunii de la Targu Mures.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Ministrul-Educatiei_-neinteresat-de-intalnirea-cu-rectorii-UMF-urilor_16922/

lauff lautf laurf