Imprimare

Consultul periodic la dermatolog tine sub control psoriazisul

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune (APAA) a lansat o campanie de sprijin pentru pacientii afcetati de psoriazis. Astfel, timp de o luna de zile, atat roamnii cu psoriazis, cat si publicul larg vor fi informati despre importanta consultul periodic al unui medic specialist dermatolog in a tine sub control aceasta afectiune.

Campania a demarat pe 12 iunie in Bucuresti si continua pe tot parcursul lunii in Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Timisoara si Iasi.

De asemenea, va fi pus la dipozitia pacientilor si numarul de telefon 0 800 410 008 (linie telefonica gratuita in toate retelele) prin care se vor putea face programari pentru consultatii gratuite la un medic specialist, timp de doua saptamani dupa fiecare intalnire in orasele mai sus mentionate.

Incidenta bolii in Romania: 4%-5%

Incidenta psoriazisului in lume este de aproximativ de 4%, procentele variind in functie de zona geografica. In Europa de nord, de exemplu, procentul poate sa creasca pana la 7%, iar in Europa sudica scade catre 3%. In Romania, procentul de afectare in randul populatiei este de aproximativ 4-5%.

Din pacate, nici la noi in tara si nici la nivel european nu exista statistici clare in acest domeniu, psoriazisul nefiind prioritar in  programele de sanatate.

Psoriazisul este o boala vizibila si din aceasta cauza afecteaza increderea si respectul de sine al pacientului. Datorita aspectului neplacut, pacientului ii pot fi refuzate diferite servicii: coafor, masaj, piscina sau poate fi respins chiar de colegi si familie. Nu este contagioasa si are o cauza de origine inflamatorie, proprie organismului afectat.

"Nu este o boala dermatologica, ci este o afectiune inflamatoare, multifatetata cu multe comorbiditati, cum ar fi afectiuni oculare, cardiovasculare, boli metabolice, obezitate, diabet, artropatii, depresie, oboseala, tulburari de somn. Specialistii din Anglia au constatat in urma unor studii ca aceia care sufera de aceasta maladie au o speranta de viata mai mica cu trei ani si jumatate in cazul barbatilor, iar la femei cu peste patru ani mai mica", explica dr. Alin Nicolescu, secretarul general al Societatii Romane de Dermatologie (SRD).

Statistile EUROPSO arata ca 21% dintre pacienti au probleme in relatia de cuplu, 26% au afectata viata sociala, unui procent de 10% le-a fost afectata cariera, iar 34% au probleme de somn.
Psoriazisul este mai frecvent in randul adultilor, dar poate aparea si in randul copiilor si adolescentilor.

Asociatia Pacientilor cu Afectiuni Autoimune si-a inceput activitatea in martie 2011 si ofera suport persoanelor si familiilor celor afectati de aceste boli, care se inscriu intr-o sfera larga de specialitati: dermatologice, endocrine, digestive, articulare, neurologice, vasculare, respiratorii, ale aparatului renal, etc. Asociatia cuprinde aproximativ 500 de pacienti, dintre care 320 cu psoriazis.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Consultul-periodic-la-dermatolog-tine-sub-control-psoriazisul_16990/

lauff lautf laurf