Imprimare

Plangerea victimelor experimentelor medicale din Guatemala, respinsa de un judecator american

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Un judecator american a respins plangerea penala depusa impotriva autoritatilor SUA de victimele guatemaleze ale unor experimente medicale efectuate de cercetatori americani in anii 1940, relateaza agentia Associated Press, citata de Agerpres.

Plangerea, inaintata in numele victimelor si al mostenitorilor lor, a fost facuta in urma dezvaluirilor ca prizonieri, bolnavi mintali, soldati si orfani guatemalezi au fost infectati in mod deliberat, fara consimtamantul lor, cu virusuri sau bacterii ale unor boli venerice. Americanii studiau efectele penicilinei, un tratament relativ nou pe atunci.

Judecatorul districtual Reggie Walton a recunoscut ca studiul a fost "un capitol profund tulburator al istoriei tarii noastre", insa a decis ca legile federale resping plangerile impotriva SUA intemeiate pe vatamari suferite intr-o tara straina. Walton a respins si plangerile impotriva unor oficiali americani actuali, printre care ministrul pentru servicii umane, Kathleen Sebelius.

Judecatorul a stabilit ca plangerile reclamantilor "sunt directionate in mod mai adecvat spre ramurile politice ale guvernului nostru, care, daca vor decide, sunt abilitate sa acorde o despagubire modica acelora afectati de studiul din Guatemala".

Oficiali guatemalezi au anuntat anul trecut ca au identificat 2.082 de persoane implicate in experimentele de imbolnavire cu sifilis sau gonoree. Autoritatile americane vorbesc despre 1.308 de subiecti.

Presedintele american Barack Obama, secretarul de stat Hillary Clinton, ministrul Kathleen Sebelius si-au cerut scuze pentru aceste experimente, tinute ascunse timp de decenii pana cand un istoric de la Wellesley College a descoperit inregistrarile in 2009. Printre scopurile cercetarii din anii 1940, finantata de Institutul national de sanatate, era acela de a testa cum actioneaza doze diferite de penicilina impotriva diferitelor boli venerice.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Plangerea-victimelor-experimentelor-medicale-din-Guatemala_-respinsa-de-un-judecator-american_17003/

lauff lautf laurf