Imprimare

Operatie in premiera in America. Medicii au extirpat o tumoare de la un fetus

Adaugat in Stiri din domeniul medical

O echipa de chirurgi americani a efectuat o procedura in premiera la nivel mondial. Medicii au reusit sa extirpe o tumoare de la gura unui fetus, anunta Agerpres.

Tumoarea a putut fi observata la o tomografie facuta la 17 saptamani de sarcina. Astfel, medicii care au considerat tumoarea drept una foarte rara, "oral teratoma", au spus ca exista sanse reduse ca fetita sa supravietuiasca.

In cadrul procedurii revolutionare, mama a fost anesteziata local, dupa care medicii i-au introdus un ac in sacul amniotic din jurul fetusului. Apoi a fost folosit un laser pentru a taia tumoarea de pe buzele micutei. Operatia a durat putin peste o ora.

"Cand, in cele din urma, au taiat intreaga tumoare si am vazut-o plutind, am simtit ca si cum mi-a fost luata o greutate uriasa si am putut sa vad in sfarsit fata (fetitei)", a declarat femeia.

Medicii au afirmat ca, din cunostintele lor, este prima operatie de acest fel incununata de succes. Detaliile cazului au fost facute cunoscute abia dupa ce operatia a fost descrisa in American Journal of Obstetrics & Gynecology.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Operatie-in-premiera-in-America.-Medicii-au-extirpat-o-tumoare-de-la-un-fetus_17065/

lauff lautf laurf