Imprimare

Centrele de sanatate multifunctionale pot fi infiintate si de catre autoritatile locale

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Centrele de sanatate multifunctionale pot fi infiintate si de catre autoritatile locale care detin management spitalicesc, arata o ordonanta de urgenta propusa de Ministerul Sanatatii.

Centrele vor fi unitati sanitare cu personalitate juridica, infiintate prin act administrativ al conducatorului autoritatii administratiei publice locale, cu avizul conform al Ministerului Sanatatii si al Ministerului Administratiei si Internelor.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Sanatatii, centrele de sanatate multifunctionale puteau fi organizate numai ca unitati fara personalitate juridica, in structura spitalelor judetene, municipale sau orasenesti si asigurau servicii de sanatate prin cabinete medicale, spitalizare de zi si servicii de laborator.

"In acest moment avem infiintate doar 4 astfel de centre multifunctionale in judetele Arges, Hunedoara, Valcea si Mehedinti. Prin masura de astazi urmarim cresterea numarului acestor unitati care sunt structuri flexibile capabile sa raspunda nevoilor de sanatate ale comunitatilor locale", a declarat dr. Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii.

Structura formata din cabinete specializate si intre 5 - 20 de paturi

Noile centre de sanatate multifunctionale vor avea o structura formata din cabinete specializate, spitalizare de zi cu 5 pana la 20 de paturi, laboratoare de analize medicale de radiologie, imagistica medicala, precum si alte structuri medicale fara paturi de spitalizare continua.

Centrele de sanatate multifunctionale vor fi finantate in conditiile stabilite prin contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si a normelor de aplicare ale acestuia.

Autoritatile administratiei publice locale vor asigura sumele necesare pentru cheltuielile de administrare si functionare, reparatii, consolidare, extindere si modernizare, la care se adauga si sume pentru dotari cu aparatura si echipamente medicale ale centrelor infiintate.

Sase spitale, respectiv Buftea, Bumbesti Jiu, Ocna Mures, Budesti, Targu Bujor si Sacele au solicitat Ministerului Sanatatii redeschiderea. Unitatile sanitare vor fi reevaluate pentru a vedea daca indeplinesc conditiile pentru a fi redeschise.

Vasile Cepoi a mentionat ca cele care nu solicita redeschiderea vor fi transformate in centre multifunctionale, scopul fiind asigurarea asistentei medicale pentru intreaga populatie. Dintre cele 67 de spitale inchise in aprilie 2011, doar 21 au fost transformate in camine de batrani.

"Acolo unde se poate si sunt conditii, anumite spitale ar putea fi redeschise", a declarat premierul Victor Ponta.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Centrele-de-sanatate-multifunctionale-pot-fi-infiintate-si-de-catre-autoritatile-locale_17099/

lauff lautf laurf