Imprimare

12 afectiuni in care medicul de familie are un rol esential, dezbatute la Poiana Brasov

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Avantajele prescrierii electronice care, potrivit reprezentantilor Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, este gata pentru a fi lansata luni, 2 iulie, au fost prezentate si in cadrul unui simpozion dedicat medicilor de familie in Poiana Brasov.

Printre beneficiile prescrierii asistate de calculator se numara faptul ca medicul va fi atentionat in ceea ce priveste reactiile la medicamente sau posibilitatea supradozarii.

"Exista ghiduri care vor atentiona asupra supradozarii, la reactii medicamentoase, la contraindicatii care nu vor limita prescrierea, dar vor atentiona medicul, astfel incat, sa nu existe erori in prescrierea medicatiei. Va exista posibilitatea de eliberare fractionata a prescrierilor, o fractionare online pentru medicamente. De exemplu, daca un pacient nu gaseste toate medicamentele intr-o farmacie el le poate cauta in alta farmacie. La inceput am prevazut toate variantele, astfel incat, sa existe posibilitatea ca in momentul in care nu exista acces la internet sa se faca prescrierea in offline si inclusiv formularele vechi sunt valabile pana la sfarsitul anului”, a declarat dr. Ana-Maria Nitulescu, medic sef in cadrul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB).

Simpozionul Practic 12 MF, aflat la prima editie, a constat in prezentarea pe parcursul a doua zile 12 afectiuni in care medicul de familie are un rol esential in depistarea precoce, stabilirea diagnosticului prezumtiv, monitorizarea pacientului si tratament.

Prima lucrare stiintifica prezentata a fost un studiu despre “Vaccinarea antigripala la pacientii cu BPOC si antibioticoterapia in practica medicinei de familie”. Lucrarea a fost realizata de catre trei medici de familie din Bucuresti, Constanta si Dolj.

Diabezitatea - o asociere intre diabetul zaharat II si obezitate

Lucrarea medicului Bogdan Moldovan a suscitat interes mai cu seama prin noutatea termenului de diabezitate, asocierea diabetului zaharat tip II cu diabetul: „Obezitatea morbida – o problema a tuturor”. A cuprins rezultatele spectaculoase ale chirurgiei laparoscopice care in aceasta situatie particulara nu se rezuma numai la scaderea rapida in greutate, ci urmareste si ameliorarea semnificativa a profilului metabolic, precum si normalizarea valorilor insulinei la pacientii diabetici.

„De circa 5-6 ani a aparut acest termen de diabezitate, datorita asocierii frecvente dintre diabetul de tip II si obezitate, care reprezinta un adevarat flagel. 80% dintre pacientii cu diabet de tip II sunt obezi, cu un indice de masa corporala peste 30. Chirurgia obezitatii a deschis foarte larg usa pentru pacienti, fiind dovedit ca prin interventia chirurgicala peste 80% dintre acestia pot ajunge intr-o remisie a bolii. Si chiar daca diabetul este considerat o boala incurabila, neputand fi vorba de vindecare, trebuie sa recunoastem ca o remisie este echivalenta vindecarii”, a explicat dr. Bogdan Moldovan.

Rolul medicului de familie este de a identifica aceste categorii de pacienti cu obezitate morbida si diabet tip II si de a recomanda inclusiv interventia chirurgicala, urmand ca in perioada post-operatorie sa faca parte din echipa multidisciplinara care monitorizeaza acesti pacienti. 

Raportarea din oficiu a erorilor de practica medicala

S-a discutat si despre problema „sigurantei pacientului”. O lucrare in acest sens a fost prezentata de catre secretarul general al Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Sandra Alexiu. Dezbaterea s-a concentrat asupra raportarii benevole, in cadrul unui sistem centralizat, anonim, a celor mai frecvente erori din practica medicului de familie, astfel incat acesta sa poata fi avertizat si sa evite repetarea acestora sau sa poata lua masurile necesare pentru corectarea lor.

„Raportarea acestor erori din oficiu face ca mare parte din sistemul medical sa capete o calitate de care momentan, in anumite cazuri, duce lipsa. Raportarea acestor erori este un lucru bun din care se poate invata, astfel incat felul in care se lucreaza cu pacientii sa fie cat mai corect medical. Aici vorbim de fapt si de siguranta pacientului, deoarece, o crestere a calitatii actului medical aduce dupa sine cresterea sigurantei pacientului care vine la medic. in cadrul prezentarii sustinute a fost foarte important ca a existat interactivitate. O prezentare care nu are asa ceva va genera un feedback foarte prost pentru un medic formator. Atunci cand exista raspunsuri si oamenii raspund mai greu, dar acestea vin este o reactie totusi buna”, a declarat dr. Sandra Alexiu.

Copilul trebuie trimis la oftalmologul, in cazul afectiunilor oftalmologice frecvente

In opinia prof.univ.dr. Monica Pop, medicul de familie trebuie sa recomande consultul urgent de specialitate in cazul afectiunilor oftalmologice frecvente la copii. Asta pentru a evita anumite consecinte grave si definitive.

De exemplu, imperforatia de canal nasolacrimal, care poate beneficia de dezobstructie in mod ideal la varsta de 3-6 luni, viciile de refractie existente in absenta unei simptomatologii evidente, dar care trebuie corectate pana la varsta de 6 ani si exercitiile de dezambliopizare care trebuie urmarite cu staruinta de catre parinti si medici, sunt trei situatii in care medicul de familie poate juca un rol important, in diagnosticarea precoce, trimiterea catre specialist si urmarirea recomandarilor de tratament.

In cadrul celor doua zile de simpozion, s-a vorbit si despre degenerescenta maculara, afectiune oftalmologica severa si frecvent intalnita in practica medicului de familie, suplimentele alimentare si alimentele functionale, despre rolul fibratilor in terapia obezitatii, dar si rezultatele superioare aduse de produsele noi, de inalta tehnologie, precum si despe principalele cauze ale disfunctiei erectile. De asemenea, medicii au analizat si „Ghidul de depresie pentru medicii de familie”, realizat de catre dr. Iuliana Picioreanu.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/12-afectiuni-in-care-medicul-de-familie-are-un-rol-esential_-dezbatute-la-Poiana-Brasov_17119/

lauff lautf laurf