Imprimare

Consiliul Concurentei ar putea amenda medici si spitale

Adaugat in Stiri din domeniul medical

"Legea va fi pusa in dezbatere in perioada iulie - august 2012, iar aceasta varianta este rezultatul a peste 35 de intalniri cu diferinte organizatii. De asemenea, am avut trei intalniri si cu un consiliu consultativ. Ne ducem in Guvern cu o forma a legii care necesita o asumare politica in cateva aspecte", a declarat dr. Vasile Cepoi, ministrul Sanatatii.

Potrivit acestuia, se doreste in primul rand controlul statului asupra asigurarii de servicii medicale, iar scopul legii ar trebui sa fie refacerea controlului statului asupra sistemului. Un al doilea punct esential il reprezinta asigurarea accesului populatiei intr-un mod cat mai echitabil la servicii medicale, coroborat cu distributia corecta a furnizorilor de servicii medicale in teritoriu, dar si a distributiei financiare si de resurse umane.

O alta cerinta este aceea de a controla modul in care se colecteaza si se cheltuiesc banii pentru sanatate. Propunerea unanima a fost ca FNUASS sa nu mai faca parte din bugetul consolidat al statului. Autonomia spitalelor va trebui sa permita o remunerare a personalului medical pe criterii de performanta.

Cresterea paletei de competente profesionale pentru medicii de familie

De asemenea, in urma intalnirilor s-au ridicat diverse probleme care au legatura cu medicina de familie. Asadar, cei prezenti la dezbateri au solicitat cresterea paletei de competente profesionale ale medicului de familie.

"La ora actuala si medicii de familie si pacientii se plang ca medicul de familie a devenit un functionar care face mai multa activitate birocratica decat medicala. Se doreste cresterea atributiilor si responsabilitatilor medicilor de familie in ce priveste medicina omului sanatos, cunoasterea factorilor de risc la care populatia este supusa, cunoasterea si raportarea corecta a morbiditatii si evident, managementul pacientilor cu boala cronica", a tinut sa precizeze ministrul Sanatatii.

Conform spuselor acestuia, reorganizarea sistemului de asigurari de sanatate are in vedere cateva obiective: desfiintarea monopolului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), cresterea controlului asiguratilor asupra modului de utilizare a FNUASS, introducerea competitiei intre asiguratori, stimularea asigurarilor facultative si realizarea echilibrului financiar intre veniturile realizate in sistemul de asigurari obligatorii si valoarea pachetului de servicii acordat populatiei.

In Romania vor functiona 10 - 12 case teritoriale de asigurari

O parte din casele judetene de asigurari de sanatate vor fi desfiintate si inlocuite cu 10-12 case teritoriale, conform noului proiect al legii sanatatii. O propunere unanima, dupa cum a explicat azi ministrul Cepoi, a fost ca numarul minim de asigurati existenti la o casa de asigurati teritoriala sa fie de 1 milion de persoane.

"Pentru a realiza un sistem de asigurari obligatorii in care pacientii sa aiba control, propunerea noastra este de a reorganiza casele actuale de asigurari in societati mutuale de asigurari. Transformarea caselor inseamna ca fiecare cetatean depune o adeziune ca membru asociat al acestei societati de asigurari. In momentul in care s-a constituit aceasta societate, trebuie sa hotaram modul de conducere, ea nemaifiind subordonata unei autoritati centrale. Conducerea este stabilita de catre reprezentantii membrilor care au aderat la societate", a continuat dr. Cepoi.

Odata reorganizate aceste case, intr-o perioada de un an sau doi, populatia va depune o adeziune pentru a se inscrie la o anumita societate de adeziuni. In afara de aceasta modificare structurala, apare si o modificare functionala. Aceste societati de asigurari vor putea sa faca si asigurari facultative.

"Apare competitia intre asiguratori de tip mutual, dar apare si competitia cu asiguratorii de sanatate privati. O noua propunere o reprezinta cresterea bazei de calcul a contributiei prin faptul ca nu vor mai exista persoane asigurate fara plata asigurarilor. Exceptie fac persoanele scutite de la plata asigurarilor. Cresterea bazei de calcul a contributiei va stimula dezvoltarea asigurarilor facultative", a explicat Cepoi.

Din fondul de asigurari se platesc strict serviciile care se acorda asiguratilor

In ceea ce priveste pachetul de servicii de sanatate de baza, el va fi acordat doar asiguratilor. Noul principiu pe care legea sanatatii il va introduce este cel conform caruia din fondul de asigurari se platesc strict serviciile care se acorda asiguratilor. Pe de alta parte, serviciile care se acorda oricarei persoane, indiferent de calitatea sa de asigurat sau neasigurat sunt urgentele, bolile epidemice, preventia si bolile cu risc major, in speta bolile rare.

"Am constatat ca exista servicii foarte ieftine care se acorda unui numar mare de persoane si servicii care costa foarte mult, cu risc major dar care se acorda unui numar redus de persoane. Spre exemplu, avem medicamente sau retete care costa mai putin de 10 lei pe luna in valoare de 1 miliard 700 de lei. O persoana care primeste 10 lei compensare la o reteta, nu stiu in ce masura este satisfacuta de acest lucru. Din acest motiv, avem liste de asteptare la cancer, la transplant, la diabet. Ce pot sa va spun cu siguranta, este ca din banii pe care ii avem noi la ora actuala nu putem acoperi si medicamentele ieftine si pe cele scumpe", a continuat dr. Vasile Cepoi.

Pentru persoanele din categoria celor vulnerabile s-a propus un pachet social de servicii de sanatate care sa fie sustinut de catre bugetul de stat. Ministrul a declarat, insa, ca nu isi poate asuma raspunderea in privinta acestui tip de pachet.

"Daca decizia mea s-ar referi doar la sistemul de sanatate si nu la componenta sociala, economica, etica, eu mi-as asuma aceasta raspundere. Prin urmare, decizia ca sustinem un pachet social sau nu, crestem sau nu contributia nu trebuie sa apartina Ministrului Sanatatii, ci Guvernului", a spus Cepoi.

...

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Consiliul-Concurentei-ar-putea-amenda-medici-si-spitale_17125/

lauff lautf laurf