Imprimare

MS va propune ca sistemul de urgenta sa ramana exclusiv public

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Ministerul Sanatatii va propune, in proiectul noii legi a Sanatatii, ca sistemul de urgenta sa ramana exclusiv public, dar ca Parlamentul are ultimul cuvant in acest sens, a declarat la Targu Mures secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Alexandru Rafila, citat de Mediafax.

"Noi nu suntem dispusi. Dar aceasta lege va fi aprobata de Parlamentul Romaniei, nu de Ministerul Sanatatii. Ministerul Sanatatii este cel care va transmite proiectul legii, in forma pe care o discutam cu dumneavoastra. Parlamentul Romaniei este cel care dezbate in comisiile de specialitate si ulterior voteaza articolele acestei legi. Noi va prezentam punctul de vedere al Ministerului Sanatatii. Punctul de vedere este cel pe care dumneavoastra il cunoasteti si practic era continut in intrebarea pe care mi-ati adresat-o - ca sistemul de urgenta ramane public", a precizat Rafila.

In proiectul noii legi se prevede ca operatorii privati vor avea acces pe piata asigurarilor de sanatate din banii publici doar dupa doi ani de la adoptarea acesteia. Rafila a spus ca, in prezent, acestia pot oferi doar asigurari de sanatate facultative.

"Principiul acestei legi este de a organiza, practic, niste case regionale de asigurari de sanatate. Case publice, care vor fi numite in final in momentul in care isi vor defini statutul si functionarea, case mutuale de asigurari de sanatate, la care asiguratii sunt membri inclusiv in infiintarea acestor case de asigurari. [...] Aceasta organizare probabil va dura doi ani, iar accesul operatorilor privati pe piata asigurarilor pentru asigurarile din banii publici se va face dupa doi ani", a mai adaugat Rafila.

Secretarul de stat in MS a mai mentionat ca persoanele care vor apela la aceste case private vor trebui sa incheie asigurari atat pentru pachetul de baza de servicii medicale, cat si un pachet facultativ de asigurari.

"Operatorii privati pot primi banii pentru acest pachet bazal cu conditia ca aceia care se asigura sa aiba si o asigurare facultativa. Cei care merg la casele publice nu e nevoie sa aiba pachet facultativ, pot avea doar plata pentru pachetul bazal de asigurari de sanatate. Daca facem asa, datorita faptului ca asiguratorii privati au deja anumite circuite si sunt mult mai competitivi pot sa ajunga in situatia sa nu mai existe Casele publice. Or, interesul nostru e ca cetatenii sa aiba acces la casele publice, sa aiba o garantie a decontarii serviciilor de sanatate si acces la serviciile de sanatate", a spus Rafila, estimand ca aproximativ 10-20 la suta din populatie ar putea apela la acesti asiguratori privati.

El a subliniat ca un asigurator privat poate sa-si inceteze activitatea la un moment dat, dar Ministerul Sanatatii trebuie sa sustina sistemul public.

Secretarul de stat a spus ca pachetul de baza ar trebui sa se refere la servicii medicale pentru afectiunile extrem de serioase, care pun in pericol viata si mai putin pentru afectiuni minore. Alexandru Rafila a participat, luni, la Targu Mures, la conferinta de dezbatere a proiectului de lege privind organizarea si functionarea sistemului de sanatate din Romania, activitate care face parte din proiectul de promovare derulat de Ministerul Sanatatii in perioada 2-31 iulie 2012, in 14 orase din tara.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/MS-va-propune-ca-sistemul-de-urgenta-sa-ramana-exclusiv-public_17187/

lauff lautf laurf