Imprimare

Masinile de interventii si ambulantele din Vaslui intarzie la solicitari

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Masinile de interventii si ambulantele din Vaslui intarzie la solicitari, anunta Agerpres. Printre motive se numara reparatiile la drumurile din judet, aglomerarea din ultima perioada a traficului rutier si nepasarea soferilor care nu acorda prioritate ambulantelor sau masinilor de interventie ale Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta (ISU).

"Exista multe zone in judet unde se circula cu foarte mare dificultate. Nu se poate merge cu caruta, ce sa mai spunem de o salvare. Din aceste motive se ajunge greu la unele solicitari. Cheltuielile cu reparatiile au crescut din cauza drumurilor proaste. Nu trece saptamana fara ca noi sa nu trimitem masini in service", a declarat Aurora Popa, reprezentant al SAJ Vaslui.

In acelasi timp, reprezentantii ISU Vaslui spun ca neglijenta conducatorilor auto care nu respecta regulile in trafic este una dintre principalele cauze care duce la intarzierea masinilor de interventii.

"In multe locuri din judet se lucreaza la repararea drumurilor. Colegii nostri isi stabilesc din timp traseele, tinand cont de aceste lucrari. Din pacate, problema soferilor care nu reactioneaza la semnale acustice si luminoase ale masinilor de interventie persista de mult timp. Speram ca in timp participantii la trafic sa inteleaga ca acordand prioritate acestor masini pot ajuta la salvarea unor vieti. In situatiile de urgenta, un minut castigat poate fi foarte important", a explicat purtatorul de cuvant al ISU Vaslui, Alina Poiana.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Masinile-de-interventii-si-ambulantele-din-Vaslui-intarzie-la-solicitari_17278/

lauff lautf laurf