Imprimare

Alergiile acutizeaza simptomele barotraumatismului

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Alergiile, sinuzita, otita sau guturaiul in cazul persoanelor care calatoresc cu avionul sau se scufunda in mare acutizeaza simptomele barotraumatismului, spune seful sectiei de otorinolaringologie a Spitalului USP San Camilo din Madrid, Barajas del Rosal, citat de Agerpres.

"Daca nu se deschide bine trompa, se infunda urechea din cauza cresterii presiunii negative si aceasta este ceea ce numim barotraumatism", a explicat medicul.

Barajas del Rosal a subliniat importanta de a se efectua, la observarea primelor simptome, a "manevrei Valsalva", care consta in a forta intrarea aerului in urechea medie sufland aer dinspre plamani catre nas in timp ce se preseaza narile cu degetele si se tine gura inchisa.

Pe de alta parte, Barajas del Rosal a amintit ca nu numai persoanele care calatoresc cu avionul sau scafandrii sunt expusi riscului de barotraumatism, ci si copiii, pentru ca au trompa lui Eustachio mai scurta si larga, ceea ce ingreuneaza deschiderea in caz de depresurizare.

"Copiii mici plang in momentul aterizarii in mod natural pentru a forta intrarea aerului in urechea medie. De aceea, utilizarea unui biberon sau a suzetei in timpul decolarii si aterizarii pot ajuta la destuparea urechilor. in plus, este mai bine sa nu doarma in timp ce avionul decoleaza sau aterizeaza", a subliniat expertul.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Alergiile-acutizeaza-simptomele-barotraumatismului_17344/

lauff lautf laurf