Imprimare

Memoriu catre MS: Programul national de implant cohlear este subfinantat si lipsit de transparenta

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Trei organizatii non-guvernamentale dedicate protejarii drepturilor persoanelor cu handicap auditiv din Romania au trimis un memoriu Ministerului Sanatatii prin care solicita rezolvarea problemelor persoanelor purtatoare de implant cohlear sau care sunt candidate la implantare. Printre altele, reprezentantii pacientilor sustin ca exista deficiente in procedura de alocare de fonduri si de achizitie a dispozitivelor prin Programul national de implant cohlear.

"Cunoastem greutatile financiare foarte mari cu care se confrunta sistemul sanitar romanesc. Cu toate acestea, apreciem ca cele doar cateva zeci de implanturi distribuite anual prin programul de implant cohlear sunt mult prea putin fata de o lista de asteptare cuprinzand cateva mii de cazuri! Consideram ca se poate face mai mult, mai ales ca rezultatul neinterventiei este dezastruos financiar pentru societate. Neimplantarea la timp a copilului reprezinta un esec financiar serios pentru sistemele de asigurari medicale si protectie sociala, silite sa suporte ulterior cheltuieli mult mai mari decat cele efectuate cu ocazia implantarii", sustin semnatarii documentului.

De asemenea, printre probleme se numara si faptul ca listele de asteptare pe care se inscriu pacientii nu sunt publice. Drept urmare, nu se cunoaste exact cate persoane sunt inscrise si nici cat are de asteptat fiecare pacient pentru a beneficia de un implant.

Actualele norme, care prevad ca dispozitivele sa fie achizitionate direct de catre stat, nu includ parintii in procesul de decizie. Drept urmare, reprezenatntii pacientilor propun includerea parintilor in procesul de decizie la achizitionarea solutiei auditive cu implant cohlear, inclusiv prin oferirea posibilitatii de a completa suma de bani alocata prin program, pentru achizitionarea unei solutii auditive mai performante.
"Aceasta inseamna inclusiv modificarea legislatiei pentru transformarea pretului actual de decontare al dispozitivelor in pret de referinta", se arata in memoriu.

Lipsa personalului specializat afecteaza screeningul audiologic neonatal

Sistemul sanitar roamnesc inregistreaza un mare deficit de personal, iar acest fapt conduce la realizarea unui numar mai mic de investigatii audiologce neonatale sau chiar la intarzierea realizarii acestor proceduri. Astfel, diagnosticarea deficientelor de auz la copii se face tarziu.

Reprezentantii pacientilor ofera autoritatilor si cateva solutii la aceasta problema: executarea screening-ului de personalul cu studii medii, o practica de rutina in alte tari, precum si sprijinirea, de catre organizatiile non-guvernamentale ale pacientilor/parintilor, a achizitionarii aparaturii necesare screening-ului unde nu se gaseste.

Organizatiile non-guvernamentale cer si scaderea varstei de implantare a hipoacuzicului, asa cum se intampla in Occident de cativa ani incoace.

"Experienta a aratat ca rezultatele cele mai spectaculoase in recuperarea auditiva au loc atunci cand copilul este implantat bilateral, inainte de implinirea varstei de un an. Aceasta este de altfel si recomandarea formulata de grupul de specialisti de la cel de Al Zecelea Simpozion European de Implant Cohlear Pediatric de la Atena, mai 2011", explica semnatarii memoriului, adaugand ca pe baza recomandarilor a fost formulat un consens asupra doua strategii de implantare: implantarea bilaterala simultana, inaintea varstei de 1 an si implantarea bilaterala succesiva - primul implant inaintea varstei de 1 an, cel de-al doilea preferabil inaintea varstei de 3 ani, dar nu mai tarziu de varsta scolara.

Lipsa dotariilor pentru relizarea interventiilor chirurgicale la copilul mic

In Romania se manifesta o tendinta de intarziere a varstei de implantare, cu prelungirea duratei de asteptare pe listele de asteptare. Acest lucru se datoreaza, in principal, lipsei dotarii specifice a serviciilor de anestezie-terapie intensiva pediatrica si a inexistentei personalului medical calificat in acest scop.

Potrivit reprezentantilor pacientilor, chirurgia de implant cohlear se desfasoara in acest moment in cateva clinici ORL din centrele mari universitare, capabile sa asigure toate conditiile necesare efectuarii acestei proceduri la adult. "Din pacate, aceste clinici intrunesc in foarte mica masura conditiile necesare pentru efectuarea procedurilor audiologice si imagistice de depistare-confirmare a hipoacuziei sever-profunde, precum si a interventiei chirurgicale la copilul sub un an", este precizat in memoriul inaintat Ministerului Sanatatii.

O alta consecinta o constituie indepartarea de la indicatia de implant cohlear a copiilor cu deficiente asociate, din cauza imposibilitatii gestionarii acestora in spitale de adulti. "Exista chiar clinici ORL in care temerile legate de incapacitatea de a gestiona riscurile chirurgicale pediatrice au condus la acumularea unor stocuri de implante cohleare, chiar dincolo de perioada de valabilitate a sterilitatii pachetului, simultan cu depasirea varstei optime de implantare a copiilor aflati pe listele de asteptare", explica semnatarii memoriului.

Mai mult decat atat, "cele doua spitale de pediatrie din Bucuresti unde sunt intrunite conditii ideale pentru efectuarea tuturor procedurilor diagnostice si terapeutice au beneficiat pana acum de o atentie neglijabila din partea Programului national de implant cohlear, sau chiar au fost respinse de la includerea in acest program, desi au obtinut deja rezultate excelente in implantarea copiilor de varsta sub 2 ani", adauga reprezentantii pacientilor.

In consecinta, se cere reorientarea eforturilor materiale si financiare ale Programului de implant cohlear catre serviciile de ORL pediatric, care dispun de echipe complete de specialisti, de servicii de anestezie terapie-intensiva adecvate, precum si de capacitati complementare de tratament al afectiunilor pediatrice asociate.

...

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Memoriu-catre-MS_-Programul-national-de-implant-cohlear-este-subfinantat-si-lipsit-de-transparenta_17428/

lauff lautf laurf