Imprimare

2 ani de la tragedia produsa la Maternitatea Giulesti

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Au trecut doi ani de zile de la teribilul accident petrecut in Spitalul Clinic de Obstetrica-Ginecologie "Prof.dr. Panait Sarbu", cand un incendiu a produs mistuit practic patru nou-nascuti, aflati la sectia de Terapie-Intensiva, a provocat decesul a altor trei bebelusi si a marcat pe viata destinul a cinci micuti care, desi au fost salvati de medicii de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", se lupta in permanenta sa supravietuiasca.

Din cei opt nou-nascuti transferati la Spitalul de Copii "Gr. Alexandrescu", unul prezenta malformatii cardiace si avea arsuri pe 80% din suprafata corpului. De altfel, acesta in urma unui stop cardiorespirator a si decedat. Intr-un final, au fost salvati cinci micuti, care in octombrie 2010 au si fost externati. Chiar daca viata nu le mai atarna de un fir de ata, micutii mai au cicatrice care nu trec decat prin operatie. Mai exista si un risc pe termen lung: afectarea organelor. De exemplu, desi a supravietuit, o fetita are mari probleme de sanatate si, de multe ori, trebuie sa indure un tratament inuman pentru a nu ceda in lupta cu moartea, informeaza adevarul.ro.

Tratamentul celor cinci bebelusi, ingrijiti de catre personalul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu", s-a ridicat la aproximativ 40.000 de euro.

Asistenta de tura avea grija de 11 bebelusi

Din cauza lipsei de personal, nou-nascutii de la Maternitatea Giulesti erau supravegheati de o singura asistenta de tura, iar medicul de garda din seara producerii tragediei se afla cu un etaj mai jos si realiza o cezariana.

"Asistenta de tura este cea care a si sunat la 112. Acesta a fost primul anunt facut, dupa care doctorul Ion Ionut, care era sef de garda, a sunat si el la 112 si i s-a spus ca deja evenimentul a fost raportat si ca echipajele sunt pe drum", a declarat la cateva zile dupa incident, in cadrul unei conferinte de presa, prof. dr. Bogdan Marinescu, pe atunci manager al Spitalului Panait Sarbu.

Mult timp dupa incendiu, medicii si asistentele medicale specializati in Neonatologie erau de-a dreptul speriati sa mearga la munca. Asta pentru ca deficit de personal exista si inca exista in toate spitalele din tara. Iar in momentul in care o persoana trebuie sa faca munca a 5-6 oameni, riscul sa apara greseli sau accident este foarte mare.

"Asistenta de garda de la Maternitatea Giulesti era singura intr-o sala unde ar fi trebuit sa fie cinci sau sase asistente care trebuiau sa aiba grija de cei 11 copii. Cadrelor medicale le este frica de a veni la serviciu din cauza problemei de la Maternitatea Giulesti", a marturisit la scurt timp dupa producerea incendiului, prof.dr. Maria Stamatin, sefa disciplinei de neonatologie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr.T.Popa" (UMF) din Iasi.

Attila Cseke, in 2010: "Este una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar romanesc"

Evenimentul produs la Maternitatea Giulesti a reprezintat o adevarata catastrofa, a declarat ministrul Sanatatii din acea perioada, Attila Cseke: "Este una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar romanesc. Este un eveniment tragic, nefericit si vreau sa trasmit condoleante familiilor indoliate. Atat eu, cat si colegii mei in gand si in suflet suntem aproape de ei".

Directorul de atunci al unitatii medicale, aflat la 300 de kilometri distanta de Bucuresti, si-a intrerupt concediul si a s-a intors intr-un suflet in Capitala.

"Va dati seama ce am simtit in momentul in care am fost sunat si anuntat. Am sarit in masina si am plecat spre Bucuresti. Cand am ajuns la spital, pacientele si nou-nascutii fusesera deja evacuati. M-am dus sa vad sectia de ATI si am fost oprit de procurorul de caz, ceea ce mi s-a parut absolut normal", marturisea acum doi ani, prof. dr. Bogdan Marinescu.

Sanctiuni si aprecieri, post-incendiu

Asistenta de garda din seara de 16 august 2010, Florentina Carstea, a fost trimisa in judecata, impreuna cu fostul manager al Maternitatii Giulesti, dar si Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sarbu", ca persoana juridica. Dupa ceva timp, asistenta a fost eliberata si reangajata in cadrul aceleiasi unitati sanitare.

Pe de alta parte, presedintele tarii a decorat mai multe cadre medicale pentru modul in care au actionat in cazul bebelusilor salvati din incendiul de la Maternitatea Giulesti. Mai exact, sapte medici: prof. dr. Mircea Ioan Dan Enescu, dr. Dan Viorel Theodor Eliseu, dr. Ion Radu Ninel Balanescu, dr. Grasu Rodica Alis, dr. Oprita Bogdan Mihai, dr. Rusu Dumitru Florin Dumitru Catalin, dr. Petrisor Elena, care au primit din partea sefului statului decoratia Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler.

De asemenea, asistentele medicale Croitoru Mihaela Mariana si Stanciulescu Carmen Aurora, au fost distinse cu Medalia Nationala Serviciul Credincios clasa a III-a. Cele noua cadre medicale de la Giulesti au fost decorate la propunerea lui Attila Cseke, pentru profesionalismul si umanismul dovedite in actul medical.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/2-ani-de-la-tragedia-produsa-la-Maternitatea-Giulesti_17456/

lauff lautf laurf