Imprimare

Strategiile de ingrijire paliativa trebuie regandite

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Tarile europene trebuie sa regandeasca strategii pentru asistenta medicala oferita in ultimele zile de viata pentru bolnavi, tinand cont de factorul de imbatranire a populatiei, arata un studiu realizat in Olanda, citat de Agerpres.

Echipa de la Centrul Medical al Universitatii Radboud a studiat certificatele de deces emise pentru 4,8 milioane de persoane din toate cele 27 de tari membre UE, in 2007. Dintre acestea, 2 milioane au murit de cancer, boli de inima, diabet, boli ale ficatului, dementa, boli respiratorii cronice, boli neurologice si SIDA.

Oamenii de stiinta au precizat ca sute de mii de persoane s-au confruntat inainte de a muri cu dureri, depresie, anxietate, confuzie, oboseala sau insuficienta respiratorie.

Cercetatorii au reamintit ca decesele din cauze oncologice dar si legate de alte boli de lunga durata au fost o "povara considerabila" asupra societatii in ansamblul sau, reprezentand 42% din numarul total al deceselor. Ei au mai avertizat ca foarte multe persoane au de infruntat dureri, depresii si anxietate inainte de moarte, si aceste persoane trebuie ajutate.

In concluzie, autorii studiului sustin ca legislatorii trebuie sa conceapa sisteme de ingrijire paliativa pe termen lung si scurt, pentru a-i ajuta pe oameni sa suporte povara acestor maladii atunci cand ajung in fazele terminale.

Cercetarea a fost publicata in ultimul numar al revistei BMJ Supportive & Palliative Care.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Strategiile-de-ingrijire-paliativa-trebuie-regandite_17694/

lauff lautf laurf