Imprimare

Primul centru privat de tratament al deformitatilor cranio-faciale, lansat la Cluj

Adaugat in Stiri din domeniul medical

A fost inaugurata prima clinica privata de estetica dentara si faciala din Romania care detine un centru privat de tratament al deformitatilor cranio-faciale. Una dintre noutatile oferite de unitatea medicala clujeana o reprezinta terapia cu casca pentru anomalii de forma ale calotei craniene.

Specialistii din cadrul noii clinici stomatologice sustin ca asigura aceleasi protocoale terapeutice folosite in clinicile din Statele Unite ale Americii.

„Suntem la nivelul oricarei clinici de top din afara tarii. Aparatura avansata, pregatirea specialistilor si mobilierul ergonomic ne dau increderea ca putem oferi servicii fara precedent in Romania”, declara dr. Claudia Corega, directorul clinicii Q Smile.

Unitatea medicala este si singura din Transilvania care ofera tratamente endodontice si protetice sub microscopul Zeiss, stomatologie pediatrica computerizata si inhalosedare, permitand tratamentul afectiunilor odontale, carii, pulpite chiar si la persoane cu deficite psihice si motorii si anxietate marita. Clinica mai ofera si protetica dentara computerizata CAD-CAM cu tehnologia CEREC, care permite realizarea de inlay-uri si coroane ceramice intr-o singura zi, precum si albirea dentara cu lampa Zoom - in doar 30 de minute.

De asemenea, in clinica se trateaza despicaturile labio-maxilo-palatine, iar pentru diagnosticul anomaliilor si diverselor leziuni din regiunea capului si gatului specialistii dispun de cel mai nou aparat CBCT (cone-bim Morita Accuitomo), precum si de o serie de tehnici noi precum chirurgia piezo pentru diminuarea traumatismului post si intra operator.

Echipa medicala este formata din 10 specialisti

Cei 10 specialisti care lucreaza in noua clinica de estetica dentara si faciala au experienta in ortodontie, endodontie si estetica dentara. Ei dispun de sase cabinete si o sala de chirurgie care permite realizarea tratamentelor in analgo-sedare sau inhalosedare la cererea pacientului sau la indicatia medicului.

Echipa de specailsiti este condusa de dr. Claudia Corega, care se numara printre putinii specialisti din lume in tratamentul ortodontic si multidisciplinar al deformitatilor cranio-faciale si sindroamelor genetice ale capului si gatului. Este profesor asociat Masterului de Ortodontie Linguala al Universitatii Rene Descartes Paris V, cel mai renumit program mondial de specializare in acest domeniu de varf al ortodontiei.

De asemenea, dr. Corega face parte si din Asociatia Americana de Despicaturi labio-maxilo-palatine, in Societatea Europeana de Ortodontie si federatia Mondiala de Ortodontie, Charles Tweed Foundation of Orthodontic Research, fiind si reviewer al revistei American Cleft Lip and Palate Journal.

Unitatea medicala are si un centru de perfectionare profesionala pentru cursuri teoretice si practice in toate domeniile stomatologiei. Aici pot urma cursuri atat medicii dentisti din Romania, cat si din strainatate.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Primul-centru-privat-de-tratament-al-deformitatilor-cranio-faciale_-lansat-la-Cluj_17698/

lauff lautf laurf