Imprimare

Rezultate impresionante in tratamentul infarctului. In fiecare an sunt salvati aproape 500 de romani

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Ministerul Sanatatii nu a implementat nici pana acum un program real de prevenire a bolilor cardiovasculare. A reusit, totusi sa puna pe picioare o initiativa importanta, pe partea de tratament si anume Subprogramul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut. Medicii specialisti sustin ca acest subprogram a avut un real succes si a avut niste rezultate cu adevarat spectaculoase.

Si crifrele sunt cu adevarat fabuloase. In 2010 s-au realizat 1289 de proceduri de stentare coronariana. In 2011 s-au realizat 4209 de astfel de proceduri, iar in primele sase luni din 2012, peste 2500 de interventii, iar specialistii se asteapta sa fie pana la sfarsitul anului la peste 5000 de cazuri.

"Este o crestere spectaculoasa. Am depasit 200 de stentari pe milion de locuitori. Tinta este de 600, cat este media europeana. Suntem destul de departe, dar ceea ce este important este ca pacientii care prezentau riscul cel mai mare de mortalitate, au scazut in ultimii doi ani in mod semnificativ si a ajuns de la 60% la aproape jumatate", declarat prof.dr. Dan Deleanu, fostul presedinte al Societatii Romane de Cardiologie (SRC) si unul dintre cei mai buni interventionisti din tara noastra.

Programul a fost lansat in 2010, fiind conceput de catre Societatea Romana de Cardiologie, dupa care a fost preluat si organizat de catre Ministerul Sanatatii. Initiativa a avut ca obiectiv ameliorarea tratamentului infarctului miocardic acut, afectiune care genereaza cele mai multe decese prin boli cardiovasculare din Romania.

"In 2008, tara noastra era situata pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste tratamentul infarctului. Sunt tari care atunci aveau peste 90% din pacienti tratati in cel mai eficient mod prin angioplastie coronariana. Noi eram cam pe ultimele locuri, poate si pentru ca numarul de centre invazive de cateterism cardiac era si, de fapt este in continuare, foarte mic. Diferenta de infrastructura era foarte mare si la fel este si acum", a explicat prof.dr. Dan Deleanu.

Practic, acum patru ani, s-a plecat de la o mortalitate intraspitaliceasca de 13,5%. Din anul 2010, cand a inceput programul, s-a inregistrat o scadere dramatica a mortalitatii. Asta datorita unor masuri luate corect si datorita unui program eficient.

"O rata a mortalitatii de 7% pentru anul 2012 poate ca este prea optimist. Asteptam datele exacte la sfarsitul anului. Daca nu va fi 7%, va fi 8% si oricum este o scadere impresionanta. Acest lucru inseamna in ultima instanta salvarea de vieti omenesti, adica intre 400-500 de vieti in fiecare an", a mai adaugat prof.dr. Dan Deleanu.

Subprogramul sufera din cauza subfinantarii

Desi programul se deruleaza foarte bine, lucru verificabil prin rezultatele inregistrate, intampina si anumite probleme. Concret, programul este in acest moment partial blocat din cauza subfinantarii

"Numarul de cazuri prevazute la inceputul anului este mai mare in acest moment decat ne-am asteptat si aceasta flexibilitate de finantare este destul de greoaie. Exista o finantare insuficienta si de la Casa nationala de Asigurari de sanatate, deficitul prin DRG este de aproximativ 25%. Chiar s-ar putea spune ca spitalele pierd bani prin faptul ca trateaza astfel de cazuri, desi saleaza vieti", marturiseste prof. Deleanu.

O alta problema o reprezinta aparatele de angiografie invechite si care daca nu vor fi innoite urgent, in urmatorul an, sustin specialistii, exista riscul ca "tot programul sa cada complet".

Printre dificultati se mai numara si numarul mic de centre invazive, numarul destul de mic de cardiologi interventionisti si, nu in ultimul rand, educatia pacientului destul de precara, ceea ce duce pacientii la medic in stadii destul de avansate. Specialistii spera ca acestea sa fie rezolvate cat mai curand.

Reamintim ca programul pilot a fost implementat in 10 centre specializate din spitalele din Bucuresti, Iasi, Timisoara, Tg. Mures si Cluj Napoca. Costul mediu pentru un pacient este de 4.300 lei. Scopul sau a fost de a trata majoritatea pacientilor cu infarct miocardic prin implantare de stent, cea mai eficace si cea mai putin costisitoare metoda terapeutica, confirma ghidurilor europene.

Autor: Mirabela Viasu

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Rezultate-impresionante-in-tratamentul-infarctului.-In-fiecare-an-sunt-salvati-aproape-500-de-romani_17762/

lauff lautf laurf