Imprimare

Cazanul bolilor infectioase fierbe!

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Peste 700 de medici participa la cel de-al XI-lea Congres National de Boli Infectioase, ce se desfasoara in perioada 26-29 septembrie la Bucuresti. La manifestare participa atat medici infectionisti, cat si medici epidemiologi, medici de familie sau medici internisti.

In cadrul congresului vor fi dezbatute orientarile actuale in domeniul bolilor infectioase acute transmisibile.

"Acest moment reprezinta un moment important pentru problematica bolilor infectioase, intrucat acestea sunt o prioritate strategica si o prioritate nationala a Romaniei. Bolile tropicale reprezinta un domeniu de o deosebita importanta pentru noi", a declarat in deschiderea lucrarilor acad. prof. dr. Mircea Ifrim de la Academia de Stiinte Medicale.

Prezent la deschidere a fost si acad.prof. dr. Constantin Ionescu Targoviste care a explicat ca bolile infectioase au capatat o alta turnira in epoca moderna, din cauza afectiunilor noi care creeaza continuu probleme noi.

"S-a modificat si paleta epidemiologica, astfel ca lucrurile risca sa iasa de sub control", a tinut sa precizeze acad. prof. dr. Constantin Ionescu Targoviste.

Epidemiologii si infectionistii vor fi mereu necesari

In opinia prof. dr. Doina Azoicai de la Iasi, decanul Facultatii de Medicina, epidemiologii si infectionistii vor fi mereu necesari, dat fiind faptul ca boli infectioase vor exista intotdeauna. Totodata, spune medicul, noile patologii ii pun in dificultate pe medici. Problemele se refera la depistare, la tratament si la controlul acestor boli.

"Congresul aduce multe lucruri noi tinand cont de faptul ca bolile nu se limiteaza la o anumita specialitate. Ele sunt prezente si in chirurgie si in medicina interna si in ginecologie si in medicina de familie si atunci interesul e foarte mare", a declarat pentru PaginaMedicala.ro prof. dr. Emanoil Ceausu, directorul medical de la Spitalul de Boli Infectioase si Tropicale "Dr. Victor Babes".

Potrivit acestuia, congresul aduce noutati in ceea ce priveste infectiile respiratorii, in ceea ce priveste infectiile cronice cu virusul hepatitic B si C. De asemenea, se va discuta despre holera dar si despre infectiile produse prin vectori, ca in cazul bolii Lyme.

"Trebuie puse lucrurile acolo unde sunt. Nici exagerate, dar nici subdimensionate", a completat prof. Ceausu.

Persoanele transplantate, risc ridicat de infectie

Cauzele pentru care persoanele care au contractat boli infectioase este in crestere in Romania sunt mai multe, spune directorul medical de la Spitalul Victor Babes. In primul rand, aparitia si manifestarea unei boli infectioase depinde si de organismul unde se degreveaza organismul infectios.

"A crescut numarul persoanelor in varsta. Pe de alta parte sunt multe boli care necesita tratamente indelungate cu medicamente care supreseaza sistemul imun. Ganditi-va la persoanele care fac transplant si care trebuie sa urmeze toata viata un tratament imunosupresor si atunci sunt mult mai expuse la infectii. Clinicienii din Romania colaboreaza foarte mult, atunci cand este nevoie cei din alte spitale ne cer noua ajutorul. Totodata, multe dintre spitalele din Romania si-au angajat si un medic infectionist", a conchis specialistul.

Prof. Augustin Cupsa de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova a folosit o metafora atunci cand s-a referit la situatia actuala a bolilor infectioase. "Cazanul bolilor infectioase fierbe!", a spus profesorul, vorbind despre necesitatea de a investiga indeaproape paleta larga a bolilor infectioase.

Autor: Claudia Spridon

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Cazanul-bolilor-infectioase-fierbe__17766/

lauff lautf laurf