Imprimare

Controalele privind efedrina si pseudoefedrina vor fi intarite in UE

Adaugat in Stiri din domeniul medical

Comisia Europeana vrea o mai buna verificare a controalelor vamale pentru efedrina si pseudoefedrina, dar si a drogurilor de sinteza precum metamfetamina, anunta Agerpres.

Propunerea, care trebuie sa primeasca sprijinul Parlamentului European (PE) si al celor 27 de state UE pentru a deveni lege, cere ca autoritatile vamale sa poata confisca transporturile de medicamente care contin efedrina sau pseudoefedrina daca exista motive rezonabile sa se suspecteze ca acestea sunt destinate unor scopuri ilicite.

Efedrina si pseudoefedrina fac deja obiectul controalelor atat in UE, cat si la scara internationala, dar nu este si cazul transporturilor de medicamente care contin aceste substante.

Comisia mai intentioneaza sa ceara si o intarire a regulilor aplicabile companiilor din UE care utilizeaza anhidrida acetica, folosita pentru fabricarea aspirinei sau a paracetamolului, dar care serveste si la fabricarea heroinei.

"Este vorba despre securizarea comertului legal cu principalul precursor al heroinei pe piata UE, intarind si extinzand obligatia de inregistrare la utilizatorii profesionali. Firmele vor putea astfel sa continue sa coopereze activ la lupta mondiala impotriva deturnarii precursorilor de droguri si impotriva productiei de stupefiante", a declarat comisarul european pentru industrie si antreprenoriat, Antonio Tajani.

Sursa: PaginaMedicala.ro

Sursa http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Controalele-privind-efedrina-si-pseudoefedrina-vor-fi-intarite-in-UE_17774/

lauff lautf laurf