Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, premiat de UMF Bucuresti
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a primit cea mai mare distinctie acordata de UMF 'Carol Davila' - trofeul 'Carol Davila' -, printr-o hotarare a Senatului Universitatii.
"Acordam cu toata mandria noastra acest trofeu domnului Mugur Isarescu pentru tot ce a facut si ce va continua sa realizeze pentru binele Romaniei si binele universitatii noastre. imi amintesc ca dumnealui este cel care a initiat un program de retehnologizare a medicinei care inseamna pentru noi un salt imens, un progres pentru lumea medicala", a declarat acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti.
O alta distinctie i-a revenit prof. univ. dr. Florian Popa, profesor si fost rector al UMF 'Carol Davila' in ultimii opt ani. Colectivul universitatii i-a multumit profesorului Florian Popa pentru implicarea profesionala si stiintifica de care a dat dovada.
Pentru rezultatele performante obtinute prin activitatea didactica si cea stiintifica, le-au fost oferite diplome prof. univ. dr. Eugen Bratucu si prof. univ. dr. Cristian Popescu.
"A intrat in traditia universitatii sa privim peste umar si sa vedem ce a insemnat activitatea universitara a anilor precedenti si sa onoram cu distinctii aceste personalitati importante ale lumii academice de la UMF Carol Davila, singura institutie care are doi laureati ai premiului Nobel. De-a lungul anilor, am incercat sa atragem personalitati ale lumii romanesti, stiintifice sau politice, astfel incat prezenta lor in comunitatea universitara sa ne intareasca", a declarat acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu.
Vineri a avut loc inchiderea oficiala a 'Zilelor Universitatii', a 'Salonului National de carte Universitara' si a 'Zilelor Studentilor Medicinisti' la Universitatea de Medicina si Farmacie 'Carol Davila' din Bucuresti. Zilele UMF 'Carol Davila' s-au incheiat intr-o atmosfera solemna prilejuita de decernarea premiilor UMF 'Carol Davila'.
Sursa: PaginaMedicala.ro