Comunicat de presa - (2011-11-23) REF: Vineri, 25 noiembrie 2011, cele şase centre...
La sfârşitul acestei săptămâni, tinerii absolvenţi ai facultăţilor de medicină şi farmacie vor afla rezultatele finale la concursul de rezidenţiat, sesiunea 2011.
o Vineri, 25 noiembrie 2011, cele şase centre universitare în care s-a organizat concursul vor afişa listele finale.
Duminică, 27 noiembrie 2011, în intervalul orar 9.00-21.00, se va realiza repartiţia pentru alegerea locurilor şi a centrelor de pregătire în rezidenţiat a candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare şi au concurat pe loc, urmând ca a doua zi să fie distribuite locurile rămase disponibile la finalul primei zile de raportare.
Marţi, 29 noiembrie 2011, la orele 9.00, în cadrul direcţiilor de sănătate publică care au publicat posturile la concurs, începe repartiţia candidaţilor care au obţinut punctaj de promovare şi au concurat pe post.
Până în prezent, concursul de Rezidenţiat s-a desfăşurat fără incidente, conform raportărilor realizate de centrele organizatoare.
Ministerul Sănătăţii a organizat în data de 20 noiembrie 2011 concursul de rezidenţiat. Spre deosebire de anii trecuţi, acesta s-a desfăşurat, descentralizat, în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara.
În sesiunea din 2011, s-au înscris la concurs 5025 de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie care vor concura pe un număr de 3 810 locuri şi posturi, dintre care 2998 locuri şi 812 posturi.Dintre cele 2998 locuri în rezidenţiat scoase la concurs, un număr de 2600 locuri sunt pentru medicină, 290 locuri pentru medicină dentară şi 108 pentru farmacie.
Cei mai mulţi candidaţi au optat pentru a susţine concursul în centrele din Bucureşti (1773), Cluj Napoca (821) şi Iaşi (770). Restul candidatilor au optat pentru Timişoara (601), Craiova (552), Tg. Mureş (508).
În premieră, subiectele de examen au fost proprii pentru fiecare universitate, dar bazate pe o tematică comună şi respectând o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a pus accent pe pregătirea medicilor în specialităţile deficitare. Astfel, posturile scoase la concurs sunt, în principal, pentru medicina de urgenţă, ATI, neonatologie, oncologie, farmacie clinică, specialităţi unde nu există în prezent o acoperire suficientă cu personal calificat.