Comunicat de presa - (2011-10-10) REF: Ancheta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Str. Cristian Popişteanu, nr.1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Serviciul de presă: tel: (+4) 021 307 2514; Fax: 307 2513
Bucureşti, 10-10-2011
Comunicat de presă
Ancheta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu
Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Giurgiu demararea de urgenţă a unei anchete cu privire la modul în care au fost respectate procedurile şi protocoalele de urgenţă în cazul sportivului american, Chauncey Hardy pe durata prezenţei în Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat şi personalului medical de la Spitalul Clinic de Urgenţă Prof.Dr. Bagdasar Arseni un raport complet cu privire la starea de sănătate a pacientului în momentul internării.
Dacă aceste rapoarte nu vor fi concludente, Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea delegării unei comisii proprii de anchetă la Giurgiu.
Se estimează că, în termen de 48-72 de ore, vor putea fi prezentate primele concluzii ale verificărilor.