Comunicat de presa - (2011-09-01) REF: Registrul unic de vaccinări
Începând de astăzi, 1 septembrie 2011, a intrat în vigoare Ordinul ministrului Sănătăţii 1234/2011 privind instituirea metodologiei de raportare on-line în Registrul unic de vaccinări
Conform actului normativ, toţi medicii din maternităţi, cabinete medicale individuale şi cabinete medicale şcolare atât din sistemul public, cât şi cel privat au obligaţia, pe lângă asigurarea unei vaccinări corecte, de a introduce în Registrul Unic de Vaccinări, datele privind vaccinările efectuate în cadrul Programului Naţional de Imunizări, precum si a vaccinarilor optionale efectuate in cadrul acestor cabinete.
“Registrul Unic de Vaccinări ne va asigura o imagine clară a modalităţii de vaccinare şi un mai bun control pentru prevenirea bolilor transmisibile. Acesta va reprezenta baza tehnică de date, on-line, la nivel naţional, privind vaccinările copiilor şi adolescenţilor din România, structurată pe înregistrări individuale, cu asigurarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal”, a declarat RITLI Ladislau, ministrul Sănătăţii
Introducerea datelor în Registru se va face în etape. Până la data de 31 decembrie 2011, medicii din cabinetele medicale individuale au obligaţia de a introduce datele prevăzute de Registrul Unic de Vaccinări pentru toţi copiii născuţi începând cu data de 1 septembrie 2007, înscrişi pe listele proprii, urmând ca după această dată raportarea să se realizeze în timp real.