Comunicat de presa - (2011-07-12) REF: Noul proiect de act normativ privind nivelul...
MINISTERUL SĂNĂTĂTII <?xml:namespace prefix = o ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:office" /?>
BIROUL DE PRESĂ
Str. Cristian Popişteanu, nr.1-3, sector 1, Bucureşti
Tel: +04 021307.25.14, 314.19.12; Fax: 307.25.13
Bucureşti, 12.07.2011
COMUNICAT DE PRESĂ
Spre difuzare imediată
Ministerul Sănătăţii a pus azi în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea nivelului contribuţiei, metodologiei de calcul, procedurii de raportare, cea de control şi cea de sancţionare, precum şi destinaţia contribuţiei trimestriale pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu. Proiectul de act normativ se regăseşte pe site-ul www.ms.ro la secţiunea Transparenţă decizională.
Numărul de pacienţi care beneficiază de serviciile oferite de sistemul public de sănătate creşte permanent, şi, în consecinţă, au crescut cheltuielile suportate din surse publice. De aceea, se impune suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate. Sistemul clawback este un mecanism de control al bugetului medicamentelor compensate şi gratuite, iar fondurile colectate la bugetul Ministerului Sănătăţii vor fi utilizate pentru finanţarea suplimentară a compensării medicamentelor.
Conform proiectului, contribuţia – aşa-zisul clawback – se plăteşte de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă (APP) a medicamentelor (sau reprezentanţii legali ai acestora) pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi în tratamentul din alte unităţi sanitare care acordă servicii medicale în cadrul cărora sunt utilizate medicamente. Procentul contribuţiei este de 60% din diferenţa dintre suma trimestrială decontată în anul în curs şi cea din aceeaşi perioadă a anului 2009 din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor. Anul de referinţă 2009 s-a stabilit în urma mai multor discuţii avute cu producătorii prezenţi pe piaţa de medicamente din România.
Contribuţia se virează trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătăţii. Deţinătorii APP sau reprezentanţii legali ai acestora care nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termen de 3 luni de la data scadenţei, vor fi obligaţi să plătească o dobândă de 0,1% per zi de întârziere din suma datorată până la îndeplinirea obligaţiei de plată.
În urma introducerii noului sistem, Ministerul Sănătăţii preconizează suplimentarea bugetului medicamentelor cu suma aproximativă de 318 milioane lei, venituri proprii care vor fi utilizate conform Legii 95/2006.
Prin aprobarea proiectului se va modifica actuala reglementare, cuprinsă în OUG 104/2009, care prevede taxarea deţinătorilor de APP pe toată cifra de afaceri a acestora.
Serviciul de presă