Comunicat de presa - (2011-07-01) REF: Primele dosare depuse la Ministerul Sanatati...
Până la data de 30 iunie 2011, unităţile sanitare au depus la Ministerul Sănătăţii, un număr de 106 dosare medicale ale cuplurilor care au optat pentru înscrierea în Programul de fertilizare in vitro şi embriotransfer.
Dosarele urmează să fie evaluate de către Comisia de analiză a Ministerului Sănătăţii şi, cele care îndeplinesc criteriile prevăzute de program, să fie admise pentru finanţare.
“Numărul mare de solicitări, inca de la debutul programului, ne dă certitudinea că acesta era necesar şi aşteptat de multe familii”, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii.
Anul acesta Ministerul Sănătăţii a lansat, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar.
Bugetul programului este de 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii va susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape:
-4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare (prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară; recoltarea spermei şi procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar)
- 1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.
În 2011, aproximativ 800 de cupluri vor putea beneficia de programul MS.
Un număr de 8 clinici din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu au fost admise, până la această dată, pentru a derula programul Ministerului Sănătăţii. Lista unităţilor care se pot înscrie în program rămâne deschisă.