Comunicat de presa - (2011-06-20) REF: Ministrul Sanatatii este prezent la Conferin...
Principala punte de legătură dintre România şi Iordania o constituie medicii iordanieni formaţi în România – aceasta a fost concluzia celei de a II-a Conferinţe Internaţionale Româno –Iordaniene de Medicină şi Farmacie (CORINF).
Conferinţa are loc în perioada 20-21 iunie 2011 la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj- Napoca.
La deschiderea lucrărilor conferinţei au participat ministrul Sănătăţii din România, CSEKE Attila şi ministrul Sănătăţii şi Învăţământului superior din Iordania, Wajih OWAIS.
Ministrul sănătăţii, CSEKE Attila a subliniat domeniile comune de interes pentru dezvoltare: în primul rând oncologia şi medicina de urgenţă.
„În oncologie avem la Cluj cel mai dezvoltat şi cel mai performant centru din România, dar, în interesul pacientului, colaborarea cu specialiştii din Regatul Haşemit al Iordaniei poate fi de interes pentru ambele părţi, centrele de oncologie din Iordania fiind de asemenea foarte dezvoltate. În ceea ce priveşte medicina de urgenţă, România oferă în continuare posibilitatea formării specialiştilor din Iordania. 15 medici şi asistenţi au beneficiat de această pregătire la Târgu- Mureş, şi în foarte scurt timp vor sosi alţi doi medici iordanieni în România” – a declarat Ministrul sănătăţii, CSEKE Attila.
Ministrul sănătăţii iordanian, Wajih OWAIS a subliniat: România este prezentă în Iordania prin foarte mulţi „ambasadori” ai ţării, cei 13.000 de absolvenţi ai unor facultăţi din România, dintre care peste 3.500 de medici, mulţi ocupând poziţii importante în sistem.
În cadrul convorbirilor s-a subliniat importanţa continuării colaborării în domeniul sănătăţii, dar şi necesitatea dezvoltării unor relaţii de colaborare între universităţi în domeniul cercetării medicale.