Imprimare

Comunicat de presa - (2011-05-10) REF: Peste 70% dintre direcţiile de sănătate p...

Peste 70% dintre direcţiile de sănătate publică au transmis Ministerului Sănătăţii rapoartele cu propunerile de clasificare în funcţie de competenţă a unităţilor sanitare. Pe baza documentelor transmise, Ministerul Sănătăţii va aproba categoria în care spitalul va fi clasificat.

o   Astfel, un număr de 30 direcţii de sănătate publică din judeţele Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Cluj-Napoca, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Mureş, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi municipiul Bucureşti  au finalizat propunerile pentru clasificarea unităţilor sanitare şi le-au transmis pentru validare şi aprobare Ministerului Sănătăţii.

CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii a cerut reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să verifice la faţa locului dacă existe neconcordanţe între fişele de autoevaluare transmise de unităţile sanitare şi realitatea din teren.

Conform legislaţiei în vigoare, până la 1 iunie 2011, data intrării în vigoare a noului contract-cadru,  toate unităţile sanitare trebuie clasificate, în funcţie de competenţă, într-una din cele  5 categorii de clasificare.

Până la sfârşitul săptămânii trecute, spitalele au fost obligate să solicite, în scris, direcţiei de sănătate publică din aria administrativ teritorială unde îşi desfăşoară activitatea, clasificarea în noile condiţii.

Cererea unităţilor trebuia însoţită de o fişă de autoevaluare de a cărei corectitudine şi realitate a datelor înscrise răspunde managerul unităţii solicitante.Pe baza documentelor transmise de către direcţiile de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii va aproba categoria în care spitalul va fi clasificat.

Clasificarea spitalelor va avea un rol esenţial în elaborarea propunerilor de modelare a finanţării spitalelor, pe nivele de competenţă şi performanţă, şi pentru planificarea achiziţiilor de aparatură medicală.Clasificarea spitalelor însemnă creşterea eficienţei funcţionării spitalelor prin evitarea suprapunerilor şi paralelismelor între  unităţile spitaliceşti, dar şi asigurarea accesului echitabil al cetăţenilor la serviciile medicale.

Ministerul Sănătăţii  a propus clasificarea spitalelor în 5 categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat – spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt – spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi  care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt – spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.

Pentru păstrarea funcţionalităţii sistemului naţional de urgenţă, se va utiliza în continuare  clasificarea spitalelor de urgenţă prevăzută prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1764/2006.  

Serviciul de presă


Sursa http://www.ms.ro/?pag=62&id=9012

lauff lautf laurf