Comunicat de presa - (2011-04-21) REF: Ministerul Sănătăţii a stabilit competen...
Ministerul Sănătăţii a stabilit competenţeletinerilor medici care se vor putea angaja într-o unitate sanitară, chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat
o Începând de astăzi, , pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro, la secţiunea Transparenţă Decizională, va fi postat în dezbatere publică, proiectul deORDIN pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate
Conform proiectului de act normativ, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, vor primi competenţe de practică limitate chiar dacă nu au promovat concursul de Rezidenţiat.
În prezent, medicul care finalizează cursurile universitare nu poate fi angajat în sistemul sanitar, decât cel mult de către una dintre firmele care activează în industrie, în vederea promovării produselor medicale.
Conform propunerii Ministerului Sănătăţii, medicii cu competenţe limitate vor putea fi încadraţi în unităţi sanitare publice şi private, precum şi în cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată, după caz. Aceştia, însă, nu vor avea dreptul de a intra în relaţie contractuală directă cu casele de asigurări de sănătate, nu vor putea fi încadraţi în serviciile de ambulanţă şi nici nu au drept la parafă cu cod.
“Avem peste 350 absolvenţi de medicină care anul trecut nu au reuşit să promoveze concursul de Rezidenţiat, iar în ultimii 5 ani au fost aproximativ 1000 de tineri în această situaţie. Mulţi dintre aceştia ar putea să îşi găsească un loc în sistem. Noile reglementări vor aduce beneficii atât unităţilor sanitare care vor angaja personal calificat, cât şi viitorilor specialişti care îşi vor exercita meseria pentru care s-au pregătit, fără a pierde cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii, până la următorul concurs de Rezidenţiat,”, a declarat ministrul Sănătăţii CSEKE Attila.
Medicii cu competenţe limitate îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişei postului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie.
Aceştia vor putea îndeplini anumite sarcini în acordarea asistenţei medicale şi continuarea dezvoltării abilităţilor profesionale şi cunoştinţelor dobândite pe parcursul facultăţii.
De exemplu, printre activităţile pe care le va putea desfăşura un absolvent angajat într-o unitate sanitară se numără:
a) examinarea şi triajul pacienţilor (înregistrarea datelor personale şi de contact ale pacientului, înregistrarea motivului prezentării, înregistrarea datelor anamnestice, efectuarea examenului obiectiv pe aparate şi sisteme);
b) întocmirea şi completarea fişei de observaţie la internare;
c) informarea pacientului cu privire la particularităţile bolii şi terapia recomandată, respectând indicaţiile medicului supraveghetor;
d) însoţirea pacientului la investigaţiile prescrise şi informarea acestuia asupra procedurilor respective şi necesitatea efectuării acestora;
e) urmărirea evoluţiei pacienţilor aflaţi la tratament;
f) aducerea la cunoştinţa medicului supraveghetor a evoluţiei curente a pacienţilor aflaţi la tratament.
Posturile destinate medicilor cu competenţe limitate vor fi prevazute separat în statul de funcţii al unităţii sanitare. Ocuparea acestora se va face prin concurs, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind încadrarea medicilor. Medicii cu competenţe limitate încadraţi în unitatea sanitară sunt repartizaţi la locurile de muncă de directorul medical al unităţii, în funcţie de necesar.
Salarizarea medicilor cu competenţe limitate se va face la nivelul funcţiei de medic stagiar, în condiţiile legii. Fondurile necesare în acest sens se vor asigura de către unitatea sanitară. Proiectul Ministerului Sănătăţii va da posibilitatea tinerilor absolvenţi să fie încadraţi în unităţile sanitare publice sau private, inclusiv în cabinetele medicilor de familie, pentru a sprijini activitatea de asistenţă medicală din aceste unităţi.
Serviciul de presă