Imprimare

Comunicat de presa - (2011-02-14) REF: Programul de tratament invaziv al infarctulu...

 

Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut, lansat de catre Ministerul Sanatatii in luna august 2010, este  considerat de specialisti un succes

 

Dupa 5 luni de la lansarea programului (august-decembrie 2010), evaluarea medicilor cardiologi arata ca, 1293 de pacienti au beneficiat, gratuit, de tratament corespunzator al infarctului miocardic, respectiv dezobstructia arterelor coronariene si introducerea de stenturi (dispozitive care păstrează artera coronariană deschisă).

 

Cateterismul este un procedeu care trebuie aplicat pacientului, in primele 12 ore de la producerea infarctului miocardic si care consta in dezobstructia arterelor coronariene si introducerea unui stent, adica a unui dispozitivmedical care mentine artera deschisa sub forma unui cilindru.

 

“Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut a fost elaborat si implementat, in premiera, anul trecut şi se derulează începând cu luna august 2010. Un astfel de program era necesar deoarece diagnosticul si tratamentul de reperfuzie in infarctul miocardic acut in Romania se afla sub standardele existente in tarile din Uniunea Europeana. Tratamentul corespunzator al infarctului miocardic a salvat viata celor 1293 de pacienti care au beneficiat de programul Ministerului Sanatatii., a declarat ministrul sănătăţii, CSEKE Attila.

 

Programul MS este implementat in 10 centre specializate din spitalele din Bucuresti, Iasi, Timisoara, Tg. Mures si Cluj Napoca.

 

Costul mediu pentru un pacient este de 4 300 lei.

 

Scopul programului este acela de a trata corect infarctul, conform ghidurilor europene, prin accesul rapid al majoritatii pacientilor la reperfuzie prin cateterizm si dezobstructie, precum si prin asigurarea 24 ore din 24 a facilitatii de reperfuzie interventionala in centrele implicate.

 

Este foarte important faptul că mortalitatea intraspitalicească la pacienții cu infarct miocardic acut a scăzut în centrele respective cu aproximativ 50%.

 

Anul trecut programul a beneficiat de un buget de aproximativ 12.940 milioane de lei.

 


Sursa http://www.ms.ro/?pag=62&id=8827

lauff lautf laurf