Imprimare

Comunicat de presa - (2010-12-28) REF: Guvernul României a aprobat Ordonanţa de U...

 

Astăzi Guvernul României a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea Legii Farmaciei nr. 266/2008.

Modificarea Legii Farmaciei reprezintă o necesitate având în vedere că la sfârşitul acestui an, încetează aplicabilitatea criteriului demografic privind înfiinţarea farmaciilor comunitare.

Renunţarea la acest criteriu ar duce la autorizarea fără limită a farmaciilor comunitare, iar, în prezent, în România există un număr suficient de farmacii prin care se asigură aprovizionarea cu medicamente a populaţiei. Conform datelor furnizate de Comisia Europeană, media în ţările UE este de 3400 locuitori/farmacie, în ţara noastră este de 3100 locuitori/farmacie.  În 18 dintre cele 27 de state europene, legea prevede criteriul demografic.

De asemenea, eliminarea criteriului demografic ar duce la deschiderea unui număr mare de farmacii, în detrimentul calităţii actului farmaceutic şi transferul farmaciilor din mediul rural în mediul urban, împiedicând accesul la medicamente a populaţiei de la sate sau din localităţile mici

Dacă în 2000 aveam 3 140 farmacii înfiinţate, în ultimii 10 ani numărul acestora s-a dublat. Numărul total de farmacii în România este de 6902, din care numai în mediul urban există 4753 de farmacii, iar restul în mediu rural. Ca urmare, este respectată media existentă la nivelul UE de 3400 locuitori/farmacie. În prezent din datele existente numărul farmaciilor în oraşe raportat la numarul de locuitori  depăşeşte  nivelul european”, a declarat ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila.

Având în vedere aceste aspecte, vor fi menţinute, în următorii 2 ani, până la data de 31 decembrie 2012 prevederile actuale privind aplicabilitatea înfiinţării farmaciilor comunitare.

Conform noului act normativ, a fost însă eliminată excepţia înfiinţării farmaciilor în centre comerciale, gări şi aerogări.

În prezent, sunt înfiinţate aproximativ  728  de farmacii prin excepţie în mediu urban. Acest număr reprezintă în jur de 16% din totalul numărului de 4793 farmacii din mediu urban.

 

Cererile depuse la Ministerul Sănătăţii, în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare pentru farmacii şi drogherii, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, vor fi analizate şi soluţionate până cel târziu 1 martie 2011 pe baza legislaţiei aflate în vigoare la data depunerii cererii.

 

Serviciul de presă


Sursa http://www.ms.ro/?pag=62&id=8735

lauff lautf laurf