Imprimare

Comunicat de presa - (2010-12-07) REF: Extinderea numarului de persoane care contri...

Guvernul României a aprobat extinderea numărului de persoane care contribuie la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS).

  • În şedinţa de Guvern de ieri, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind o mai bună finanţare a sistemului de sănătate

 

Conform noilor reglementări, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri peste 740 lei şi revoluţionarii, cu excepţia celor răniţi, vor plăti o contribuţie de 5,5 % din venituri la FNUASS.

Menţionăm că pentru pensionarii care au un venit între 740 şi 782 de lei se va aplica un procent de contribuţie mai mic, astfel încât venitul net din pensie să nu scadă sub 740 lei.

2.067.764 de persoanevor intra în noua categorie de contribuabili, 2 055 545 dintre aceştia fiind pensionari cu venituri peste 740 lei.

S-a păstrat, în continuare, scutirea de la plata contribuţiilor pentru copii, elevi şi studenţii care nu au venituri.

După aplicarea actului normativ, numărul celor care contribuie la asigurările de sănătate va ajunge la 8 797 028 persoane. De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2011 va exista un număr total de 8 664 852 de persoane exceptate de la plată.  

Conform estimărilor, la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate se vor colecta în jur de 1,4 miliarde de lei, sumă care va fi utilizată pentru plata medicamentelor compensate (1 miliard de lei) şi funcţionarea spitalelor (400 000 000 lei).

Ministrul Sănătăţii a precizat că măsura privind extinderea bazei de contribuabili la asigurările de sănătate este una dificilă, dar necesară în contextul în care în anul 1997 existau 6 categorii de persoane exceptate de la plata contribuţiilor la asigurările de sănătate, iar în prezent există 13 astfel de categorii.

 

„Am ajuns ca la nivelul anului 2010 numărul total al persoanelor scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate să fie 10.732.616, din 21.500.000 de persoane, cât numără populaţia României în prezent. Practic, avem doar 6.729.264 plătitori de asigurări, din care aproximativ 5.000.000 de salariaţi”, a afirmat Cseke Attila.

 

 “Este una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat, este chiar delicată, dar necesară şi trebuia luată de multă vreme. Principiul de la care trebuie să pornim, ca în multe state, este că sănătatea costă. Trebuie să reînvăţăm în societate că sănătatea nu este pe gratis", a mai declarat ministrul CSEKE Attila.


Sursa http://www.ms.ro/?pag=62&id=8705

lauff lautf laurf