Unitatile sanitare publice primesc o noua lovitura: pensionarea unei intregi generatii de asistente medicale. Punct de vedere al "Solidaritatii Sanitare”.

Având în vedere situația creată de aprobarea Ordonanței nr. 144/2008 de către Legea 53/2014 (aprilie 2014), respectiv modificarea alin. 4 al art. 22 din Ordonanță și abrogarea alin. 5 din același articol, prin intermediul acestei modificări fiind redusă vârsta de pensionare pentru asistenții medicali/asistentele medicale de la 65 de ani la vârsta standard prevăzută de Legea nr. 263/2010;

Ținând cont de faptul că această situație afectează o întreagă generație de asistente medicale (estimăm că peste 4000 de asistente medicale din sectorul sanitar public sunt în această situație), ce sunt acum obligate să iasă la pensie, și, odată cu ele, toate unitățile sanitare publice din țară, marcate deja de un deficit grav de personal;

Luând în considerare că nu este vorba doar de pierderea unui număr mare de asistente medicale din sectorul public, ci și de întreaga experiență pe care acestea o au, ceea ce conduce la o amplificarea a impactului asupra capacității de îngrijire a unităților sanitare și a calității serviciilor medicale;

Având în vedere că acest val de pensionări survine în contextul în care aplicarea prevederilor legale în vigoare poate conduce la blocarea acestor posturi, transformând pensionarea într-o pierdere efectivă de asistenți medicali/asistente medicale;

Emitem următorul punct de vedere în interpretarea prevederilor legale aplicabile privitor la posibilitatea prelungirii activității asistentelor medicale/asistenților medicali aflate în situația de pensionare.

În baza art. 22, alin. 7 din Legea nr. 53/2014, care instituie excepția de la regula instituită de Legea nr. 263/2010 (la care trimite alin. 4, art. 22 din Legea nr. 53/2014), în situațiile în care unitățile sanitare publice au deficit de personal acestea pot recurge prelungirea activității asistenților medicali/asistentelor medicale care îndeplinesc vârsta standard de pensionare.[1]

Din punct de vedere tehnic, există două soluții aplicabile:

1.      Amânarea pensionării și prelungirea contractelor individuale de muncă existente prin modificarea lor.

Principala problemă o constituie faptul că în astfel de cazuri sunt aplicabile prevederile art. 56, alin. 1, lit. c) din Legea 53/2003 (Codul muncii), care prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă „la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare”. Raportat la această prevedere, soluția menținerii în activitate pare s-o constituie încetarea contractului individual de muncă inițial și încheierea unuia nou.

Totuși, având în vedere faptul că legiuitorul folosește formula „continuarea activității” în cazul unităților publice cu deficit de personal (art. 22, alin. 7 din Legea 53/2014) și formula „pot profesa în continuare” la  (art. 22, alin. 6 din Legea 53/2014), este evident că această diferență trebuie interpretată în sensul referirii la realități diferite. Din această perspectivă, aliniatul 6 se referă la posibilitatea profesării în unitățile sanitare private inclusiv pentru asistenții medicali din unitățile sanitare publice, în timp ce aliniatul 7 se referă la posibilitatea continuării activității, aceasta însemnând continuarea activității inițiale.

2.      Pensionarea salariaților și încheierea unor noi contracte individuale de muncă. Aceasta pare a fi soluția cea mai apropiată de alin. 7 al art. 22 (Legea nr. 53/2014), care prevede ocuparea posturilor prin concurs: ocuparea posturilor prin concurs presupune posibilitatea de a scoate acele posturi la concurs, adică faptul că ele sunt disponibile. Disponibilitatea acestor posturi este posibilă doar în situația în care ele sunt ocupate de salariați încadrați cu contracte individuale pe perioadă determinată. Perioada pentru care sunt încheiate aceste contracte fiind „până la ocuparea posturilor prin concurs”.

În această variantă devin însă aplicabile prevederile Legii 329/2009 privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, situațiile trebuind analizate de la caz la caz și aduse la cunoștința salariaților.

În același timp, în condițiile în care se recurge la încetarea contractului individual de muncă inițial nu mai este aplicabilă continuarea activității, prin aceasta înțelegându-se continuarea activității inițiale.

Având în vedere toate aceste motive, considerăm că soluția corectă din punct de vedere legal o reprezintă interpretarea  prevederilor art. 22, alin. 7 din Legea 53/2014 ca instituind o derogare de la vârsta standard de pensionare, lăsată atât la latitudinea unității cât și la cea a salariatului. În acest sens, considerăm că este necesară aplicarea următoarei proceduri:

•    Constatarea deficitului de personal. Aceasta se constată la nivelul unității în ansamblul ei.
•      Identificarea cazurilor aflate în această situație.
•   Solicitarea acordului (scris) al salariatului pentru prelungirea activității. În absența acestui acord procedura continuării activității se întrerupe.
•     Înaintarea situației către Direcția de Sănătate Publică, aceasta demarând următoarele demersuri:

o    Formularea propunerii de continuare a activității;

o   Solicitarea avizului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

o   Și transmiterea propunerii către Ministerul Sănătăţii Publice pentru aprobare.

•   După primirea aprobării Ministerului Sănătății se procedează la modificarea contractelor individuale de muncă în discuție în sensul transformării acestora în contracte pe perioadă determinată.

Pentru situațiile în care salariații refuză continuarea activității, având în vedere faptul că există buget aprobat, considerăm că se poate recurge și la scoaterea acestor posturi la concurs.

 

Președinte,

Jr. Rotilă Viorel